Ce locuinta poti cumpara cu salariul tau?
Preturile locuintelor, fie ele case ori apartamente, sunt in aceasta perioada cat se poate de tentante. Chiar si asa, putini sunt cei care dispun de toata suma de bani pentru a-si cumpara locuinta pe care si-o doresc. In aceste conditii, multi au nevoie de finantare fie pentru a completa suma, fie pentru a o obtine integral. Procesul de alegere a bancii, dar si a locuintei este anevoios si ii descurajeaza pe multi dintre cumparatori. Tu stii cum sa alegi?
Cei de la Be Igloo au cautat mai multe oferte si au luat in calcul un credit ipotetic pe 30 de ani, cu un grad de indatorare de minimum 31%, iar cel mai mic salariu vizat este de 500 euro.
"Cele mai multe banci ofera, pentru acest salariu, un credit care variaza in jurul sumei de 32.000 euro. Asta inseamna o rata lunara de 250 euro. Unele banci vor oferi insa o suma mai mica din cauza faptului ca prefera ca potentialul client ca ramana cu o suma mai mare din venituri dupa plata ratei lunare, pentru ca astfel el traieste mai bine si nu intarzie cu restituirea imprumutului", se arata in comunicatul cu pricina.
Ei spun ca desi 32.000 euro "poate parea o suma imposibila pentru a cumpara un apartament", "exista oferte pe piata, atat din categoria locuintelor nou construite cat si din blocurile vechi".
"Este vorba in principal despre garsoniere, in general cu suprafete mici. Daca sunt construite in ansambluri noi, atunci ele se situeaza cel mai probabil in zonele periferice ale capitalei", se mai arata in comunicatul celor de la Be Igloo.
"Pentru un salariu de 1.000 de euro, respectiv de 4.300 lei/luna, bancile sunt in general dispuse sa acorde un credit de circa 76.000 de euro. Din nou, aceasta suma depinde atat de cumparator cat si de banca, pentru ca rata lunara pentru 76.000 euro este de 650 euro, ceea ce inseamna ca potentialul client ramane cu doar 350 euro pe luna pentru a trai", se anunta in comunicatul in cauza.
"In conditiile in care clientul obisnuia sa traiasca inainte de acest credit cu 1.000 euro pe luna, probabil ca va fi foarte greu pentru el sa isi ajusteze modul de viata la 350 euro/luna. In consecinta, unele banci ar putea alege sa ofere un imprumut mai mic", se mentioneaza de asemenea in documentul citat.
76.000 euro este o suma care permite alegerea dintr-o multitudine de oferte, chiar in zone bune, cu acces facil la mijloace de transport in comun, potrivit celor de la Be Igloo.
Pe acelasi subiect: