Cât de aproape suntem de o prăbușire a pieței imobiliare. Într-un singur oraș prețurile au depășit boom-ul de acum 10 ani
Apartamente, imobiliare
Prețurile apartamentelor din România au crescut constant din 2014 încoace și continuă să crească, ceea ce alimentează speculațiile cu privire la iminența unei crize pe piața imobiliară similare celei din 2008.
Potrivit Imobiliare.ro, datele sunt diferite față de acum zece ani, iar actualul context de piață nu este comparabil cu cel din 2008.
Un prim argument în acest sens este dat de faptul că prețurile locuințelor se situează, încă, la un nivel semnificativ mai scăzut decât cel din perioada de boom.
Potrivit sursei citate, suma medie solicitată de către vânzătorii de apartamente (noi și vechi) din întreaga țară este cu aproape 40% mai mică decât cea consemnată în momentul de vârf al pieței.
Astfel, un apartament poate fi achiziționat în momentul de față cu 1.242 de euro pe metru pătrat (la finele lui noiembrie 2018), față de 2.058 de euro pe metru pătrat (în martie 2008).
Bucureștiul, cu 36% sub boom-ul din 2008
Cu o singură excepție, marile orașe mai au mult de recuperat din declinul consemnat în perioada de recesiune. Datele relevă că cea mai mare diferență de preț la 10 ani este valabilă, în continuare, chiar în cea mai mare piață imobiliară a țării, anume Bucureștiul – unde apartamentele erau, în T3 2018, cu 35,9% mai ieftine decât în perioada similară din 2008.
Diferențe importante pot fi observate și în centre regionale precum Constanța (-25,9%), Brașov (-25,9%) și Iași (-21,7%). Un ecart de preț mai mic față de 2008, anume -5,5%, există Timișoara, în vreme ce Cluj-Napoca este singurul mare centru regional al țării în care apartamentele sunt mai scumpe acum decât în urmă cu zece ani – cu o diferență de 6,2% față de T3 2008.
Scumpirile actuale, departe de cele din 2006-2008
Totodată, este semnificativ faptul că, deși proprietățile rezidențiale continuă, per ansamblu, să se scumpească, ritmul de creștere a prețurilor a încetinit totuși mult în 2018. În cel de-al treilea pătrar al anului în curs, proprietățile rezidențiale din România s-au scumpit cu doar 0,7% față de cele trei luni anterioare (în scădere de la câte 1,4% în primele două trimestre).
Astfel, pe fondul majorărilor reduse de preț din 2018, media trimestrială a variațiilor de pe segmentul rezidențial se situează, după primele nouă luni din 2018, la un nivel de 1,16%, față de 2,2% în 2017 și, respectiv, 2,9% în 2016.
Spre comparație, în perioada de dinaintea declanșării crizei imobiliare, marja trimestrială de creștere a prețurilor ajungea chiar să depășească pragul de 10%, valorile maxime fiind consemnate chiar în primul trimestru din 2018, când locuințele s-au scumpit cu 16%, dar și în T3 2006 (+13%), T2 2006 (+11,25) și T2 2007 (+10,58).
Salariile s-au dublat
Un al treilea aspect important care face ca actualul context de piață să fie semnificativ diferit față de cel din 2008 este reprezentat de evoluția salariilor. Potrivit datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS), salariul mediu net lunar pe economie s-a majorat cu aproape 140% în ultimii zece ani, de la 1.134 de lei în martie 2008, la 2.720 de lei în octombrie 2018.
În condițiile în care proprietățile rezidențiale autohtone sunt evaluate, de cele mai multe ori, în euro, un posibil contraargument la creșterea salariilor ar fi evoluția cursului valutar. De menționat este însă că, în condițiile în care euro a crescut, în acest răstimp, cu doar 25% (de la 3,7276 de lei la finele lui martie 2008, până la 4,6668 de lei la sfârșitul lui octombrie 2018), majorarea veniturilor este departe de a fi contracarată când vine vorba de achiziții imobiliare.
Lansat în ianuarie 2000, Imobiliare.ro a depășit de curând pragul de 1.620.000 de vizitatori unici pe lună şi cuprinde cea mai mare bază de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel național.
Pe acelasi subiect: