Anul 2018 aduce noi scumpiri pe piața imobiliară. Statul reduce cu 20% bugetul pentru ”Prima Casă”
Deşi România este încă amorţită după perioada sărbătorilor, pe piaţa imobiliară se anunţă noi scumpiri în 2018. Nu însă la fel de mari ca anul trecut, când preţul apartamentelor a crescut cu peste 10 procente.
Este de aşteptat ca majorarea dobânzilor bancare şi creşterea monedei europene să mai taie din elanul celor care vor să se mute în casă nouă.
Pentru că există cerere, se construieşte mult, nu doar în Bucureşti, ci şi în restul ţării, însă specialiştii vorbesc despre preţuri mai mari.
”Ne aşteptam ca şi în 2018 această tendinţă să continue, luând în calcul prognozele de creştere economică, fiind de 5,5%. Cred că tendinţa de creştere o să se menţină şi în 2018, însă trebuie să luăm în calcul că şi costurile de finanţare cresc, în special spre sfârșitul anului trecut s-a văzut o creştere a ratei dobânzilor, precum şi o creştere a cursului de schimb”, explică Francesca Postolache, partener PWC.
Cele mai mari creşteri de preţ au fost în Cluj Napoca. S-au vândut chiar şi cu 1457 de euro pe metru pătrat. Creşteri de preţ au fost şi în Timişoara, Constanța, Iaşi sau Braşov.
În ceea ce priveşte Bucureştiul, specialiştii spun că vor fi căutate apartamentele situate în apropierea clădirilor de birouri. Tocmai de aceea se construiesc blocuri în zonele Barbu Văcărescu, Floreasca, Politehnica şi Bulevardul Expoziţiei.
Totuşi, cei care vor să cumpere sunt destul de precauţi.
”Mulţi dintre cei care au credite iau în calcul care vor fi costurile de finanţare. Mulţi dintre ei au trăit experienţa crizei din 2008 şi au văzut că preţurile pot creşte foarte mult, iar apoi pot scădea dramatic”, a precizat Francesca Postolache.
”Există o plajă destul de largă de clienţi care se pot finanţa în ciuda faptului că avem o creştere a roborului destul de semnificativă, o creştere a cursului euro şi anumite frământări la nivel politic. Sunt destul de mulţi oameni care se pot finanţa chiar şi în condiţiile actuale”, a transmis Gabriel Voicu, consilier imobiliar.
Anul acesta vor fi mai puţini cei care îşi vor cumpăra o locuinţă prin programul “Prima casă”, bugetul a scăzut cu 20%, de la 2,5 miliarde de lei anul trecut, la două miliarde în 2018. De altfel, statul a anunțat că va reduce treptat garanțiile acordate prin programul guvernamental.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS