7 întrebări cheie pe care să le adresezi obligatoriu agentului imobiliar, când vinzi sau cumperi o locuință. La ce trebuie să fii atent
Răzvan Cuc, președinte RE/MAX România
Vânzarea sau achiziționarea unui imobil reprezintă o tranzacție importantă pentru majoritatea, iar procesul în sine este, deseori, deosebit de anevoios pentru persoanele fără experiență în domeniu.
Din lipsă de timp, dar și din nevoia unor recomandări profesioniste, mulți apelează la serviciile unei agenții imobiliare, caz în care agentul ales are rolul de partener de-a lungul procesului de tranzacție.
RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, prezintă cele mai importante întrebări care trebuie adresate agentului imobiliar de către cei care doresc să tranzacționeze bunuri imobiliare prin intermediul unei agenții.
“Un agent imobiliar poate face diferența între o tranzacție de succes și una eșuată, drept pentru care alegerea acestuia reprezintă un pas important în demararea procesului de tranzacție. Intermediarul ales trebuie să fie un profesionist în domeniu, cu bune calități de comunicator, dar și de negociator, ce respectă un cod etic și asigură clientului servicii la cele mai înalte standarde calitative”, a declarat Răzvan Cuc, președintele RE/MAX România.
Pentru a veni în sprijinul celor care oscilează în alegerea unui bun agent imobiliar, specialiștii RE/MAX prezintă câteva întrebări necesare pentru stabilirea unei colaborări de succes în acest caz:
1. Care este experiența pe care o aveți ca agent imobiliar?
Un agent imobiliar experimentat, care a încheiat numeroase tranzacții de succes, are o viziune amplă asupra pieței imobiliare și oportunităților existente, drept pentru care poate oferi recomandări personalizate clienților săi. Totodată, acesta va ști să promoveze în mod corespunzător o proprietate destinată vânzării sau să propună acele imobile care se potrivesc cel mai bine cerințelor cumpărătorilor.
Cu toate că experiența este importantă, aceasta nu este singurul criteriu de luat în considerare. Există, de altfel, numeroși agenți imobiliari tineri, care au învățat extrem de repede piața imobiliară. Un avantaj aparte au, din acest punct de vedere, agențiile în sistem de franciză, agenții lor putând învăța rapid de la colegii cu mai multă experiență.
2. Câte tranzacții imobiliare ați intermediat în ultimii ani în zona proprietății pe care o vând sau cumpăr?
Cunoașterea zonei și a specificului ei de către agentul imobiliar ales este deosebit de importantă, mai ales în orașele mari, unde fiecare cartier poate avea specificul lui. Un agent imobiliar cu experiență pe zona vizată poate oferi detalii esențiale în legătură cu aceasta, printre care lucruri mai puțin știute despre împrejurimi și locatarii săi, oferind argumente în plus în cadrul negocierii sau, dacă vorbim despre achiziționarea unei locuințe, poate propune o proprietate conformă cu cerințele clientului, dar mai avantajoasă din unele puncte de vedere (al prețului, dar nu numai).
3. Care este prețul pe care îl considerați rezonabil pentru vânzarea proprietății mele sau pentru cerințele pe care le am în calitate de cumpărător?
Atunci când vorbim despre tranzacții imobiliare, indiferent că vorbim despre cumpărarea sau vânzarea unui apartament, fiecare client își propune o sumă de tranzacționare, bazată pe dorințele sau cunoștințele sale legate de tranzacționările pe zona respectivă. Agentul imobiliar va avea mai multe informații și va ști să facă o evaluare a proprietății în funcție de piață și alte criterii obiective și relevante. Chiar dacă, în final, clientul stabilește prețul final sau decide dacă achiziționează o proprietate, este important să asculte părerea și argumentele unui agent profesionist.
4. Ce instrumente de promovare utilizați?
În cazul vânzării unei locuințe, instrumentele de promovare pe care agentul imobiliar le are la dispoziție sunt esențiale deoarece prin intermediul acestora, respectiv prin impactul acestora asupra publicului țintă, se pot atrage acei clienți calificați, potențiali cumpărători.
Agentul ar trebui să beneficieze de un mix de instrumente de promovare, format din site propriu al agenției (ideal ar fi ca acesta să fie unul cunoscut), rețea personală bogată și acces la marile portaluri naționale de anunțuri imobiliare.
5. La ce baze de date aveți acces?
În cazul în care clientul dorește să cumpere o proprietate, agentul trebuie să aibă acces la un număr cât mai mare de proprietăți, din care să poată propune variante cât mai apropiate de cerințele primite. Astfel, o bază de date cât mai mare este importantă, pentru a-i asigura clientului posibilitatea de a selecta proprietatea dorită dintr-o gamă variată de oferte.
6. Cum vom ține legătura? Când vă pot contacta pentru un update cu privire la oportunitățile identificate?
Întrucât agentul imobiliar este partenerul clientului pe durata derulării contractului, în special în cazul reprezentării exclusive, comunicarea cu acesta este foarte importantă. Intervalul orar pentru contactare pe parcursul colaborării, precum și modul în care acesta alege să comunice cu clienții, pot fi criterii pe care clientul le poate lua în considerare atunci când își alege agentul imobiliar.
7. Ce criterii ar trebui să iau în considerare atunci când cumpăr un apartament?
Pe lângă propriile criterii pe care orice persoană le are atunci când își alege locuința dorită, avantajul parteneriatului cu un agent imobiliar constă și în recomandările oferite de acesta, care vede lucrurile din perspectiva pieței. Așadar, ar fi interesant de întrebat ce consideră el ca avantaje și la ce ar trebui să fie atent clientul atunci când achiziționează locuința. Un răspuns sincer, cu recomandări personalizate, denotă deschidere din partea agentului, respectiv dorința acestuia să încheie o tranzacție corectă.
RE/MAX este lider mondial în real-estate, fiind franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment. Compania, înființată în 1973 în Denver, are astăzi peste 125.000 de agenți afiliați în 8.000 de birouri aflate în cca. 110 de ţări din întreaga lume. În Europa, RE/MAX este prezent în 38 de țări, cu peste 2.000 birouri și 23.000 de agenți și continuă să se extindă.
În România, RE/MAX este cea mai mare rețea de birouri imobiliare francizate, cu cel mai mare număr de agenți imobiliari, având, în prezent, 53 de francize și peste 400 de membri. Planul de extindere la nivel național al RE/MAX România vizează, până în 2023, 110 birouri francizate și peste 1.000 de agenți imobiliari.
Pe acelasi subiect: