Ultimele zile de aplicatii la programul de pre-accelerare How to Web MVP Academy
Startup-urile care dezvolta produse cu potential inovativ in tehnologie pot aplica pana sambata, 17 mai, la How to Web MVP Academy, program de pre-accelerare adresat celor mai bune 14 echipe din Europa Centrala si de Est.
Participarea in program este gratuita. Inscrierile se realizeaza completand formularul disponibil online la http://mvpacademy.co
In perioada 2 iunie – 22 iulie, cele 14 echipe finaliste ale How to Web MVP Academy vor acumula cunostinte esentiale de business si vor invata cum sa dezvolte produse de succes la scara globala si sa fructifice oportunitatile existente pe piata.
Pe parcursul celor 7 saptamani ale programului, acestea vor parcurge un proces complex care contine acces la resurse educationale si mentori cu experienta relevanta, workshop-uri dedicate si suport constant din partea echipei MVP Academy, pentru a gasi resursele necesare care sa-i ajute sa-si rezolve nevoile specifice.
In plus, startup-urile vor lucra alaturi de peste 40 de mentori si profesionisti consacrati la nivel national, regional si international care le vor ghida pasii si ii vor sustine in eforturile de a-si creste in continuare produsele si de a le valida cu piata.
Printre acestia se numara Michael Levit (Fondator Spigot si Managing Partner Founders’ Den), Alex Barrera (Fondator si Editor Tech.eu si Chief WOWness Officer Press 42), Dragos Ilinca si Vladimir Oane (Co-Fondatori UberVu), Maxim Gurvits (Partener Teres Capital) sau Vesselina Tasheva (EMEA Community Manager Telerik).
Lista completa a mentorilor How to Web MVP Academy este disponibila online la http://mvpacademy.co/mentors
La How to Web MVP Academy, startup-urile vor invata cum sa dezvolte produse viabile in domeniul tehnologiei, cum sa le valideze cu piata si sa creeze tractiune initiala, cum sa isi spuna povestea, sa faca networking, sa-si prezinte produsele in fata investitorilor sau sa formeze comunitati in jurul produselor pe care le dezvolta.
Printre activitatile remarcabile din program se numara o sesiune de pitching privat cu Jon Bradford (Managing Director TextStars), un workshop de storytelling si pitching cu Alex Barrera (Fondator si Editor Tech.eu si Chief WOWness Officer Press 42), o sesiune de consiliere juridica sustinuta de Ana Maria Andronic (Partener Ana Maria Andronica Law Office) sau un workshop de dezvoltare de produs cu Daniela Neumann (Scrum Master/Change Management idealo internet GmbH).
Pe langa oportunitatea de a lucra alaturi de unii dintre cei mai cunoscuti profesionisti in domeniu la nivel mondial, finalistii How to Web MVP Academy vor avea acces pe toata durata programului la spatiul de co-working din cadrul TechHub Bucharest, precum si la evenimentele organizate periodic, fiind astfel conectati in permanenta la comunitate. In plus, echipele vor beneficia de sustinerea specialistilor in domeniu in concordanta cu nevoile individuale si vor putea utiliza infrastructura tech oferita de companii internationale (cloud hosting, acces la diferite platforme).
La finalul programului va avea loc Demo Day, eveniment in care echipele How to Web MVP Academy vor avea ocazia sa isi prezinte produsele si progresul inregistrat in fata audientei. Astfel, acestea vor avea ocazia sa dezvolte conexiuni valoroase cu investitori de tip angel, fonduri de investitii early stage si programe de accelerare din Europa, si sa demareze astfel discutiile pentru a obtine finantari ulterioare care sa ii sustina in eforturile de dezvoltare ulterioara si de scalare.
Mai mult, echipa MVP Academy va continua sa aduca mentori, programe de accelerare si fonduri de investitii relevante pentru echipele participante in programul de pre-accelerare si nevoile specifice ale acestora.
„Credem ca indicatorul cheie pentru succesul unui startup early stage este abilitatea echipei de a invata si de a itera rapid, aplicand cunostintele acumulate pentru dezvoltarea produsului. Am pregatit un program care sa corespunda nevoilor pe care le anticipam pentru echipele la inceput de drum, insa vom fi alaturi de ele permanent si le vom oferi acces la resurse adecvate pentru nevoile lor individuale si ne vom asigura ca participarea la How to Web MVP Academy este o experienta relevanta pentru fiecare echipa in parte”, a declarat Monica Obogeanu (Program Manager How to Web MVP Academy).
How to Web MVP Academy este un program care e adreseaza startup-urilor din Europa Centrala si de Est care dezvolta produse in domeniile software, hardware, internet of things, mobile, robotica, biotech, medtech sau ecommerce. Acestea trebuie sa aiba cel putin un prototip functional al produsului si cel mult doi ani de activitate, sa nu fi ridicat finantari mai mari de 50.000 EUR si sa nu fi participat anterior la un alt program de accelerare.
Aplicatiile vor fi evaluate de un juriu de specialitate luand in considerare experienta echipei, dimensiunea si tendintele din industrie, validarea cu piata, tractiunea initiala, potentialul si impactul la nivel international, precum si fezabilitatea proiectului.
Finalistii vor fi anuntati oficial vineri, 23 mai.
Incont.ro si Yoda.ro sunt printre partenerii media ai programului.