România a folosit mai puţin de 5% din banii oferiţi de UE. Oficialii de la Bruxelles avertizează că se vor pierde milioane de euro
Autoritățile române par să nu-și dorească bani europeni. Dacă anul trecut țara noastră a încasat de la Bruxelles peste o sută de milioane de euro pe lună, în 2018 au fost atrași lunar de șapte ori mai puțini bani.
Oficialii de la Bruxelles au avertizat autorităţile de la noi încă de la începutul lui 2018 că riscă să piardă milioane de euro din cauza întârzierilor mari în aplicarea proiectelor cu bani europeni.
Dar blocajele nu au dispărut. Aşa că, în primele trei luni ale acestui an, de la Comisia Europeană au venit în ţara doar 43 de milioane de euro - adică nici jumătate din suma încasată, într-o singură lună, în 2017.
″De la începutul mandatului acestui guvern, am spus că absorbţia fondurilor europene reprezintă pentru noi o prioritate, dar, în acelaşi timp, vom încerca să evităm dezangajarea în cadrul Programului Operaţional Regional”, declara premierul Dăncilă
″Dezangajarea″ înseamnă, practic, pierderea banilor europeni. În ceea ce priveşte Programul Operaţional Regional, pomenit de premier, deocamdată, absorbţia de fonduri europene este la pământ. A ajuns la doar 0,37% dintre cele 6,6 miliarde de euro alocate pentru perioada 2014-2020.
Aceşti bani ar trebui să fie folosiţi pentru construcţia de drumuri, de şcoli, de reţele de apă şi canalizare, atât de necesare într-o Românie în care jumătate din populaţie are toaleta în curte.
″Este programul cu care autorităţile locale ar fi putut să-şi compenseze veniturile scăzute pentru că sunt cheltuieli suplimentare apărute anul acesta începând cu anul trecut, mă refer la cheltuielile cu salarii″ , spune Elena Calistru, reprezentant al Asociaţiei Funky Citizens.
Nici la Programul Operaţional “Capital Uman″, prin care sunt derulate proiecte de pregătire a profesorilor şi medicilor, de pildă, nu sunt rezultate mai bune. Abia săptămâna aceasta guvernul a luat măsuri prin ordonanţa de urgentă pentru cei din sănătate.
″Se corectează situaţia în care spitalele publice nu-şi puteau asigura cofinanţarea necesară implementării proiectelor din programul operaţional capital uman din cauza finanţării proprii insuficiente″, spune purtătorul de cuvânt al Guvernului, Nelu Barbu.
Din 2014 şi până în luna februarie a acestui an, România a primit de la Bruxelles mai puţin de cinci la sută din cele 22,5 miliarde de euro alocate, fără a lua în calcul banii pentru subvenţii agricole. În acest ritm, spun specialiştii, România va fi printre codaşele Uniunii la atragerea de fonduri europene.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS