Miturile despre vaccinurile anti-COVID, demontate de experți. Cum s-a reușit dezvoltarea serului într-un timp atât de scurt
Se apropie momentul în care vaccinul salvator împotriva virusului SARS-CoV-2 va ajunge la noi în țară. Oficialii pregătesc strategia de imunizare a populației, iar trei seruri au trecut de ultima fază de cercetare.
Interesul pentru vaccinuri este atât de mare, încât au apărut și efectele negative: zvonurile, dezinformarea, știrile false.
Internetul abundă de mituri, iar unii se tem să se vaccineze. Specialiștii țin însă să îi liniștească.
Vaccinurile produse de Pfizer, Moderna și AstraZeneca sunt în prezent cele mai avansate vaccinuri anti-COVID din lume, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Sunt la finalul Fazei III de teste clinice. Cel dezvoltat de Oxford University şi
AstraZeneca a fost testat pe mai mult de 24 de mii de voluntari cu o eficienţă medie de 70%, dă imunitate la infecţia cu Sars-CoV-2 după 14 zile şi poate fi păstrat la frigider timp de 6 luni.
Compania Moderna a făcut testele clinice pe 30 de mii de persoane, iar eficienta declarată a fost de 94,5%. Eficiența înseamnă că aceşti oameni au dezvoltat anticorpi. La frigider rezistă 30 de zile şi la congelator până la 6 luni.
Serul celor de la Pfizer şi BioNTech a fost aplicat pe mai mult de 43.500 de voluntari şi eficiența a fost de 90 de procente cu anticorpi după două doze, dar la 28 de zile după prima injectare. Ca să ţină 6 luni ar trebui păstrat la temperaturi de -70 de grade. Preţurile pentru o doză sunt aici.
O lume întreagă urmărește aceste vaccinuri, companiile acestea sunt atât de mari și au protocoale atât de atent verificate de cele mai severe autorități în domeniu, încât presiunea această fantastică nu poate fi decât una benefică.
Nimeni nu-și permite erori, pentru că la acest nivel, cu atâta așteptare în lume, o eroare ar însemna o catastrofă, nu numai pentru acest ser, ci pentru vaccinare în general.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS