Grupul farma Merck şi-a vândut participaţia deţinută la Moderna, după ce anunțul privind vaccinul anti-COVID-19 a dus la creșterea masivă a acțiunilor
Moderna, vaccin COVID-19
Grupul farmaceutic american Merck & Co a anunţat miercuri că şi-a vândut participaţia deţinută la Moderna Inc, după ce a beneficiat anul acesta de creşterea preţului acţiunilor Moderna Inc, firma care dezvoltă vaccinuri anti-COVID-19, transmite Reuters.
Merck nu a dat publicităţii valoarea tranzacţiei şi a precizat că se aşteaptă la un mic câştig în urma vânzării în trimestrul patru din 2020. În 2015, Merck a investit 50 de milioane de dolari în Moderna, iar miercuri a confirmat că îşi va menţine indirect expunerea la companie prin investiţia în fonduri de risc.
Titlurile Moderna au crescut de peste şapte ori în 2020, evaluând compania la 55,80 miliarde de dolari, la preţul acţiunilor de la închiderea şedinţei bursiere de marţi.
Moderna este una din companiile aflate în fruntea cursei pentru dezvoltarea de vaccinuri anti-COVID-19, iar luni a cerut Agenţiei Americane pentru Medicamente (FDA) să îi autorizeze vaccinul împotriva COVID-19, potrivit Agerpres.
Moderna este o societate cu sediul în SUA care desfăşoară o activitate de pionierat în vederea dezvoltării unei clase noi de vaccinuri bazate pe ARN mesager (ARNm), transportat în celule de nanoparticule lipidice. Platforma vaccinului a fost dezvoltată în cursul ultimilor zece ani. Principiul de bază constă în utilizarea acestei molecule ca suport de date cu ajutorul căruia organismul însuşi poate produce proteine şi poate activa o imunitate durabilă la COVID-19.
Luna trecută, Comisia Europeană a aprobat un al şaselea contract în cadrul strategiei UE privind vaccinurile cu societatea farmaceutică Moderna. Contractul prevede achiziţionarea iniţială a 80 de milioane de doze în numele tuturor statelor membre ale UE, plus o opţiune de a solicita până la 80 de milioane de doze suplimentare, care urmează să fie furnizate odată ce vaccinul s-a dovedit a fi sigur şi eficace împotriva COVID-19.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS