Maximul istoric înregistrat de euro în raport cu leul, de 4,8448 lei/euro, a fost atins pe 17 martie 2020. Cursul mediu al BNR pentru euro aferent lunii iulie 2020 a fost de 4,8380 lei pe unitate, potrivit News.ro.

De asemenea, dolarul s-a apreciat cu 1,50 bani în raport cu leul, ajungând la 4,0940 lei, în creştere cu 0,37% faţă de cotaţia anterioară, de 4,0790 lei/dolar.

Francul elveţian a urcat joi cu 1,68 bani (+0,37%), până la o cotaţie de 4,4952 lei, comparativ cu valoarea consemnată miercuri, de 4,4784 lei pentru un franc elveţian.

Gramul de aur s-a ieftinit, joi, cu 3,56 de lei (-1,38%), ajungând la 254,6004 lei, de la 258,1701 lei, cât se anunţase în şedinţa de miercuri.