Leul s-a apreciat față de principalele valute. Cursul anunțat de BNR
Euro, curs valutar
Moneda naţională s-a apreciat, vineri, în faţa euro, iar Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de 4,6595 lei/euro, în scădere cu 0,03 bani (-0,01%) comparativ cu valoarea anunţată în şedinţa anterioară, când un euro a fost cotat la 4,6598 lei.
Totodată, leul s-a apreciat şi în faţa dolarului american, cursul anunţat fiind de 3,7306 lei/dolar, mai puţin cu 0,31 bani (-0,08%), de la 3,7337 lei/dolar, cât se stabilise în şedinţa de joi.
În acelaşi timp, cursul leu/franc a urcat cu 1,2 bani (0,29%), până la o cotaţie de 4,0452 lei, în comparaţie cu anunţul anterior, când un franc elveţian valora 4,0332 lei.
Pe de altă parte, potrivit BNR, gramul de aur s-a scumpit, vineri, cu 45,25 bani (+0,27%), ajungând la 162,9856 lei, de la 162,5331 lei, cât se anunţase în şedinţa precedent, scrie Agerpres.
Mai multe despre:
#curs valutar
Pe acelasi subiect: