Dan Bucsa, UniCredit: Leul este cu 5-10% mai puternic decat monedele din regiune. Romania ar putea fi nevoita sa-si deprecieze moneda
Lei
Leul este cu 5-10% mai puternic decat monedele din regiune, in termeni de curs de schimb real efectiv, iar exporturile Romaniei s-au scumpit comparativ cu cele din centrul Europei, a afirmat vineri Dan Bucsa, lead economist in cadrul UniCredit Group Londra, citat de Agerpres.
Potrivit reprezentantului grupului financiar UniCredit, celelalte state din regiune au avut o politica publica de depreciere a monedei, iar Romania nu a participat la acest "joc", in conditiile in care economia autohtona depinde mai mult de cererea interna decat celelalte economii din regiune, iar Banca Nationala a Romaniei a considerat mai important stocul de credite in valuta.
"Ar trebui sa avem un curs de 5 lei/euro ca sa fim unde este acum forintul, sau de 4,7 ca sa fim acolo unde este zlotul", a spus Dan Bucsa, in opinia caruia leul este supraevaluat, mentionand in acest sens ca Romania este printre putinele tari din regiune care au deficit comercial.
Leul a fost stabil datorita fluxurilor stabile de capital strain care au intrat in Romania si nu a fost un efort din partea BNR in acest sens (acest lucru se vede si in rezervele bancii centrale), sustine Dan Bucsa, care a apreciat ca moneda nationala nu se va deprecia atat timp cat exista acel stoc de credite in valuta.
Pe de alta parte, a atras atentia reprezentantului grupului financiar UniCredit, daca alte state din regiune vor continua politica de depreciere a monedei, iar investitiile straine in Romania nu vor fi suficient de mari, Romania va fi nevoita sa deprecieze moneda.
In ceea ce priveste scenariul iesirii Marii Britanii din Uniunea Europeana, reactia imediata va fi deprecierea monedelor si cresterea randamentelor titlurilor de stat. Romania este insa mai putin expusa la risc decat Ungaria sau Polonia, deoarece 85% din titlurile de stat detinute de straini sunt de detinute de rezidentii in zona euro.
Mai multe despre:
#apreciere leu#curs valutar
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS