Veniturile obtinute pe bursa vor fi impozitate
Deputatii din Comisia de Buget, Finante si Banci au aprobat, marti, un amendament prin care veniturile realizate pe piata de capital sa fie impozitate prin retinere la sursa de catre firmele de brokeraj.
"Cred ca am rezolvat o problema pe care o sesizeaza cei din piata de capital, ca de o jumatate de an s-a produs o oarecare bulversare in materie. Pana la aparitia ordonantei 58 veniturile realizate pe piata de capital erau impozitate prin retinere la sursa de catre societatile de intermediere financiara, iar o societate facea aceasta declaratie pentru toti clientii sai. Dupa aparitía OUG 58 s-a introdus o prevedere care spune ca aceasta plata a impozitelor se face personal de catre fiecare persoana fizica care realizeaza venituri din piata de capital", a spus deputatul PSD Viorel Ştefan.
El a mentionat ca prevederea potrivit careia regularizarea se face trimestrial a fost mentinuta.
Totodată, deputatii au respins un amendament potrivit caruia castigurile realizate pe termen lung pe bursa ar fi fost impozitate diferentiat.
Anterior intrarii in vigoare a OUG 58/2010, impozitul a fost de 1% pentru castigurile realizate din vanzarea instrumentelor financiare detinute mai mult de un an si de 16% pentru tranzactiile cu titluri pastrate in portofoliu mai putin de un an. Totodata, firmele de brokeraj retineau la sursa anticipat 1% din castigurile realizate de investitori, iar regularizarea era efectuata la finele anului.
Mai multe despre:
#investitii la bursa#impozit venit bursa
Pe acelasi subiect: