Concluziile intalnirii dintre presedinte si oamenii de afaceri. Basescu: Reducerea CAS este de dorit, daca sunt identificate clar sursele bugetare de compensare
Presedintele Traian Basescu a transmis, joi, la intalnirea cu reprezentantii mediului de afaceri, ingrijorarile pe care le are privind sustenabilitatea reducerii CAS in perioada 2015-2017, dar precizand ca masura este una de dorit daca sunt identificate in mod clar sursele bugetare de compensare.
Potrivit unui comunicat de presa al Administratiei Prezidentiale, in timpul intrevederii a fost analizat efectul reducerii contributiilor de asigurari sociale (CAS) cu 5 puncte procentuale si eventualele evolutii pe care aceasta masura le va avea pentru bugetul de stat.
Presedintele Traian Basescu a reiterat faptul ca este un sustinator al reducerii fiscalitatii in Romania si ca reducerea CAS este una de dorit daca sunt identificate in mod clar sursele bugetare de compensare, se arata in comunicat.
Seful statului a impartasit ingrijorarile pe care le are cu privire la sustenabilitatea acestei masuri in perioada 2015-2017, in conditiile in care legea prin care ar urma sa fie introdusa masura de reducere a CAS nu este insotita de o fundamentare temeinica a surselor bugetare de compensare, fondul de pensii inregistreaza deja un deficit structural semnificativ, iar Romania trebuie sa isi respecte angajamentele luate la nivel european cu privire la atingerea tintei de deficit structural pentru anul 2015, potrivit sursei citate.
Van Groningen, Consiliul Investitorilor Straini: Oamenii de afaceri sunt de acord cu reducerea CAS, dar exista riscul unui deficit bugetar care ingrijoreaza
Steven van Groningen, presedintele Raiffeisen Bank si reprezentant al Consiliului Investitorilor Straini, a declarat, joi, dupa intalnirea cu seful statului, ca oamenii de afaceri sunt de acord, in principiu, cu reducerea CAS, dar exista un risc si ca ii ingrijoreaza ce se va intampla daca va ramane un deficit bugetar relativ mare.
Steven van Groningen a spus ca intalnirea cu presedintele Traian Basescu a fost o discutie deschisa, lejera, in care s-a discutat despre punctele de vedere ale oamenilor de afaceri.
"Organizatiile oamenilor de afaceri sunt, de principiu, de acord cu reducerea CAS, dar, in comun cu presedintele, ne ingrijoreaza ce se va intampla daca vom ramane cu un deficit bugetar care este relativ mare", a declarat Steven van Groningen, citat de Mediafax.
El a explicat ca un deficit bugetar mare se va acoperi tot din taxe, iar aceasta este "o ingrijorare care exista", chiar daca reducerea CAS ar avea beneficii importante."Important nu este doar sa reducem CAS, dar sa intelegem ce impact va avea pe bugetul tarii", a mai afirmat Steven van Groningen.
Presedintele Raiffeisen Bank a afirmat, intrebat care ar fi momentul oportun pentru aplicarea acestei reduceri a CAS, ca "momentul oportun este cand exista un element de confort ca, intr-adevar, masura poate fi implementata fara sa conduca la taxe noi in viitor".
"Cred ca mediul de afaceri, la ora actuala, ar prefera un confort mai mare, dar, totusi, in discutiile cu Guvernul, mediul de afaceri sustine reducerea CAS", a mai spus el.
Groningen a mai declarat ca mesajul principal al presedintelui Traian Basescu, pentru mediul de afaceri, a fost ca "nu trebuie, pentru o masura pe termen scurt, sa ajungem intr-o situatie care ar putea sa conduca la efecte grave, cum ar fi punerea in pericol a acordului cu FMI, sau sa se ajunga la situatia de a renunta la un principiu important, precum cota unica". "Acest risc este real, punctul nostru de vedere nu difera de opinia presedintelui", a spus acesta.
Potrivit lui Steven van Groningen, concluzia discutiei cu presedintele Traian Basescu este ca "exista un risc real, ca nu vom reusi sa avem un buget care sa respecte standardele internationale si reglementarile internationale agreate cu FMI si comunitatea europeana. Exista un risc real ca nu atingem limitele impuse si atunci asta ar putea duce la cresterea taxelor in viitor. Asta necesita prudenta, in a implementa o masura precum reducerea CAS", a aratat presedintele Raiffeisen Bank.
La intalnire au participat, din partea mediului de afaceri, Steven van Groningen, membru al Board-ului Consiliului Investitorilor Straini, Valeriu Nistor, presedintele Camerei de Comert Romano-Americane (AmCham), Angela Rosca, membru al Consiliului Investitorilor Straini, Radu Merica, presedintele Camerei de Comert si Industrie Romano-Germane si Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri din Romania.
Presedintele Traian Basescu a avut joi, la Palatul Cotroceni, o intalnire cu reprezentanti ai mediului de afaceri, pe tema reducerii CAS. Intalnirea prsedintelui Traian Basescu cu mediul de afaceri vine in urma esecului consultarilor dintre seful statului si premierul Victor Ponta, care au avut loc luni, la Palatul Cotroceni, pe tema promulgarii legii de reducere a CAS.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS