Un nou minim istoric pentru leu, în raport cu euro. Cursul anunțat de BNR
Euro, curs valutar
Leul s-a depreciat vineri cu 0,79 bani (0,17%) faţă de euro, ajungând din nou la un minim istoric în raport cu moneda unică europeană, cursul stabilit de Banca Naţională a României (BNR) fiind de 4,7648 lei/euro.
BNR a cotat miercuri euro la 4,7569 lei.
De asemenea, leul a pierdut teren în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,2034 lei, în creştere cu 1,51 bani (0,36%), faţă de cursul de miercuri, respectiv 4,1883 lei/dolar.
Moneda naţională s-a depreciat şi faţă de francul elveţian, cu 2,67 bani (0,64%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,2213 lei, comparativ cu 4,1946 de lei/franc.
Gramul de aur s-a scumpit cu 41,22 bani (0,24%), până la 173,4522 lei, de la 173,0400 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă.
Vineri dimineaţa, pe piaţa interbancară, intervalul de tranzacţionare pentru euro/leu era cuprins între 4,7610 şi 4,7752 lei.
Potrivit economistului-şef al BCR, Horia Braun, deprecierea leului consemnată vineri dimineaţa este mai degrabă rezultatul faptului că joi nu a fost zi de tranzacţionare în România în schimb leul s-a putut cota de către dealeri internaţionali şi atunci cursul a reflectat mai degrabă nişte fluxuri şi/sau cotaţii în afara pieţei locale.
"Sincer cred că deprecierea din această dimineaţă e mai degrabă rezultatul faptului că ieri nu a fost zi de tranzacţionare în România în schimb leul s-a putut cota de către dealeri internaţionali şi atunci cursul a reflectat mai degrabă nişte fluxuri şi/sau cotaţii în afara pieţei locale. Eu unul nu cred ca avem de-a face cu un atac speculativ, în sensul ca unii jucători de pe piaţă să parieze pe o depreciere puternică a leului punând în joc sume mari. Pare mai degrabă o repoziţionare a participanţilor la piaţă într-o zonă mai sigură, dată fiind incertitudinea privind parametri în care vor opera în viitor pieţele financiare din România. Avem incertitudini privind valoarea taxei pe activele bancare (în sensul în care aceasta va depinde de nivelul ROBOR) şi a impactului sau asupra economiei, incertitudini privind viitorul sistemului de pensii private obligatorii, privind investiţiile din domeniul energetic şi telecom s.a.m.d. De asemenea, poziţia BNR este una dificilă în contextul poziţiei actuale a economiei româneşti, aflată într-un ciclu de expansiune care venit însă mână în mână cu erodarea competitivităţii şi a dus la umflarea deficitului extern", a spus Horia Braun, citat de Agerpres.
El a afirmat că un curs mult depreciat periclitează obiectivul de atingere a ţintei inflaţioniste, deci e un reglaj foarte fin aici pe care política monetară a BNR trebuie să îl asigure.
"Cu siguranţă că poziţia băncii centrale devine şi mai dificilă în momentul în care există presiuni din partea guvernului ca, pe de o parte, dobânzile să scadă (vezi justificarea introducerii taxei bancare legată de ROBOR), iar pe de altă parte cursul să rămână stabil. Atunci când investitorii străini îşi pierd încrederea, nu poţi avea şi una şi alta. Cel puţin nu într-o economie de piaţă funcţională. Ipoteza mea de bază rămâne însă una în care ne vom plasa într-o zonă de rezonabilitate din punctul de vedere al politicilor fiscală şi monetară, caz în care nu cred ca vom asista la o depreciere semnificativă de aici până la finalul acestui an. La acest orizont, prognoza noastră rămâne de 4,77 lei pentru 1 euro", a mai declarat Horia Braun.
Mai multe despre:
#curs valutar#depreciere leu
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS