Datorie de 145.618.779,33 euro. TVR a anuntat sistarea tuturor achizitiilor din fonduri proprii. Emisia TVR Info a fost suspendata
Presedintele-director general al Societatii Romane de Televiziune (SRTv), Claudiu Saftoiu, a decis sistarea, incepand de joi, a tuturor achizitiilor din fondurile proprii ale TVR. Exceptie fac obligatiile contractuale si situatiile speciale strict motivate, de asemenea si dispunerea unei analize imediate a investitiilor planificate a fi efectuate din fondurile provenite de la bugetul de stat.
Decizia vine in continuarea unui sir de masuri luate de conducerea institutiei pentru echilibrarea balantei financiare a Televiziunii Romane.
Claudiu Saftoiu a dispus, in 26 iulie, primele masuri de reducere a cheltuielilor, care vor duce la o economie estimata la 5,3 milioane de lei (aproximativ 1,15 milioane de euro). Aceste masuri vizeaza mai multe aspecte, printre care reducerea cheltuielilor salariale si scaderea numarului de productii in premiera.
"Aceste masuri sunt estimate sa produca rezultate incepand cu luna august 2012. Sumele provenite din aceste economii vor fi directionate prioritar catre plata datoriilor la bugetul de stat. In ultimii trei ani, Televiziunea Romana nu a reusit sa plateasca integral si la timp sumele aferente obligatiilor fiscale lunare", au transmis reprezentantii TVR, intr-un comunicat remis in 7 august.
Tot acolo se mai anunta si faptul ca TVR a platit obligatiile catre bugetul de stat, aferente lunii iunie, pentru prima data de la suspendarea deciziei Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) de blocare a conturilor operationale ale Televiziunii Romane.
TVR are in momentul de fata o pierdere cumulata de 145.618.779,33 euro, iar perioada necesara pentru a plati aceasta datorie este estimata la 7,5 ani, dupa cum a declarat Claudiu Saftoiu, intr-un interviu acordat Mediafax.
Emisia TVR Info, suspendata
TVR Info si-a suspendat emisia incepand de miercuri, de la ora 23.59, potrivit unei decizii luate de Claudiu Saftoiu, presedintele-director general al Televiziunii Romane.
"Situatia financiara critica a Televiziunii Romane impune luarea unor masuri urgente de redresare economica, in lipsa lor, functionarea societatii devenind imposibila. Potrivit raportului intocmit de Grupul de lucru infiintat prin hotararea Consiliului de Administratie al TVR, misiunea TVR Info urmeaza a fi preluata de canalul TVR 1", se spune in comunicatul TVR.
Potrivit aceleiasi surse, "televiziunea publica va continua sa isi respecte, prin TVR 1, misiunea de informare prompta si corecta in legatura cu evenimentele importante interne si internationale, misiunea cultural-educativa urmand sa fie asigurata de viitorul canal TVR 2 Cultural". Asadar si TVR Cultural urmeaza sa inceteze emisia.
Desfiintarea TVR Info va fi urmata de renuntarea la toti colaboratorii, respectiv 24 de persoane. In mai 2011, televiziunea TVR Info a fost relansata ca televiziune de stiri, de catre Alexandru Lazescu, presedinte-director general al Televiziunii Romane la acel moment. TVR Info are o acoperire de 80% din numarul de gospodarii din Romania (in toate retelele de cablu si pe platformele de satelit) si a emis de la lansarea sa, zilnic, 24 de ore din 24.
Sursa: Mediafax
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS