Ponta anunta schimbarea conducerii INS, dupa ce Statistica a anuntat cifre eronate legate de PIB: „Au comis o eroare grava”
UPDATE Premierul Victor Ponta a anuntat ca a solicitat secretarului general al Guvernului sa pregateasca schimbarea conducerii Institutului National de Statistica pentru "greseala grava" comisa in calcularea PIB pe 2011, aratand ca are nevoie ca la INS sa lucreze oameni pe care se poate baza.
El s-a referit, in sedinta de guvern, doar la schimbarea conducerii INS, aratand insa ca si Comisia Nationala de Prognoza a gresit.
"Ne-am trezit acum, la inceput de an, ca Institutul National de Statistica, Comisia Nationala de Prognoza au gresit si dupa ce in 2003, 2004 pana in 2010 au gresit de fiecare data pe plus, adica calculau un PIB si dupa aia era un pic mai mare, in 2011 l-au gresit pe minus. Nu am probe sa cred ca este vorba de o intentie, dar e o greseala grava. Anul asta, ca sa ne inscriem in tinta de deficit, mai trebuie sa taiem un miliard lei, dintr-o greseala de calculat. De unde, de la sanatate, educatie, armata, politie ? Cred ca genul acesta de birocratie si de greseli daca acum, cand suntem un guvern nou cu legitimitatea data de vot, nu le indreptam, nu o sa le indreptam niciodata. Am cerut secretarului general, o sa inlocuiesc conducerea Institutului National de Statistica, vreau sa fie acolo niste oameni pe care sa ne putem baza cand spun ceva", a spus Ponta.
Premierul a precizat ca doreste ca la INS sa fie oameni pe care sa se poata baza fie cand anunta date despre PIB, fie cand este vorba de "cati cetateni sunt in aceasta tara".
Institutul National de Statistica este condus de catre secretarul de stat Vergil Voineagu, numit in primavara anului 2005 de premierul Tariceanu.
Victor Ponta a declarat joi seara ca o eroare de calcul a Institutului National de Statistica (INS) privind Produsul Intern Brut (PIB) va determina reducerea cheltuielilor bugetare prevazute pentru anul viitor cu aproape 1 miliard de lei pentru incadrarea in tinta de deficit stabilita, scrie Mediafax.
Vorbind despre necesitatea construirii unui buget realist, Ponta a afirmat: "Apar in fiecare zi tot felul de elemente. De exemplu, am aflat la sfarsitul anului trecut, aproape de Revelion, acum mi s-a confirmat, ca o greseala de calcul a Institutului National de Statistica privind Produsul Intern Brut in 2011, 2012, o greseala care inseamna 20 miliarde de lei la PIB in plus, calculate initial si reduse acum, inseamna implicit la deficit cheltuieli mai mici cu aproape un miliard de lei."
Ulterior, Ponta a declarat ca va cere vineri ca aceasta situatie sa fie verificata si, daca eroarea se confirma, atunci, foarte probabil, va inlocui conducerea INS.
Contactati de Mediafax, reprezentantii INS au recunoscut diferentele intre cifre, mentionand insa ca nu este vorba despre o eroare, ci de o realitate pe care o releva datele finale privind evolutia PIB.
Ei ai aratat ca cele mai recente date privind PIB-ul pentru anul 2011 indica o cifra cu aproximativ 20 miliarde de lei mai mica fata de estimarea initiala.
In primavara anului trecut, PIB-ul anuntat de INS a fost de 578 miliarde de lei, fata de 547 miliarde de lei, cifra luata in calcul pentru 2011. Ca urmare, Ministerul Finantelor a lucrat pentru 2012 pe un PIB revizuit in sus de la 580 miliarde de lei la aproape 608 miliarde de lei.
Diferente intre date estimate, semifinale si finale au existat (pe baza bilanturilor de la firme) in fiecare an, dar se pare ca niciodata atat de mari, au adaugat reprezentantii INS.
Pe baza datelor finale, inclusiv din bilanturile firmelor, a rezultat ca in 2011 consumul intermediar a fost mult mai mare fata de 2010, cu cateva puncte procentuale. Reprezentantii INS au adaugat ca pana la obtinerea datelor finale institutia nu putea utiliza decat ponderile din 2010. De asemenea, reprezentantii INS au spus ca nu puteau anticipa aceste diferente.
Cresterea PIB pentru 2011 a fost estimata initial la 2,5%, insa in urma revizuirii a fost redusa la 2,2%. Tinta de de ficit bugetar pentru anul in curs este de 1,8% din PIB, in scadere de la 2,2% in 2012.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS