ROBOR la trei luni, referinta pentru creditele in lei, a scazut la minimul istoric de 1,18%
ROBOR la 3 luni a scazut, vineri, la 1,18%. Este minimul istoric atins de acest indicator folosit in majoritatea contractelor de credit in lei ca referinta pentru dobanda.
Potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei, ROBOR la trei luni a scazut de la o zi la alta, cu 0,03 puncte procentuale, de la 1,21% cat a fost joi.
De la inceputul acestui an, valoarea indicatorului a coborat in mod constant de la 1,68% in prima zi a anului, la 1,22% la inceputul lunii iunie, iar apoi a crescut putin peste 1,5% la sfarsitul lunii august.
ROBOR se calculeaza ca medie a dobanzilor bancare pentru depozitele plasate, iar valoarea este anuntata zilnic de BNR.
Bancile actualizeaza dobanzile la creditele in lei o data la trei luni, deci, pentru a beneficia de scaderea ROBOR, valorile minime trebuie sa se mentina pana la finalul trimestrului.