Proiectul de rectificare bugetară va fi pus în dezbatere publică și ar putea fi aprobat în 5 august
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a afirmat că proiectul privind rectificarea bugetară va fi postat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice în cursul acestei săptămâni.
"Nu s-a decis nimic, nu s-a discutat", a declarat Eugen Teodorovici, luni, la finalul CEx al PSD, întrebat despre ce s-a decis în legătură cu rectificarea bugetară, potrivit Agerpres.
Întrebat de ziarişti câţi bani vor primi administraţiile locale la rectificare, el a spus: "O să vedeţi când se postează pe site".
Despre faptul că ar urma să fie tăiaţi bani de la Educaţie, Transporturi şi Sănătate, Teodorovici a dat acelaşi răspuns.
"O să vedeţi pe site şi o să vedeţi comentariile miniştrilor de resort", a spus ministrul.
Teodorovici a precizat că proiectul privind rectificarea bugetară va fi postat pe site-ul Ministerului de Finanţe în cursul acestei săptămâni.
Surse guvernamentale au precizat anterior că, cel mai probabil, rectificarea bugetară ar urma să fie aprobată în Guvern pe data de 5 august.
Pe acelasi subiect: