7 persoane, arestate in dosarul fraudelor bancare de 85 milioane de euro. "Lotul" Locic este liber
UPDATE: Sapte persoane au fost arestate preventiv in dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro, potrivit deciziei luate vineri seara de un complet al Curtii de Apel Bucuresti (CAB), prin care a fost admisa propunerea in acest sens formulata de procurorii DIICOT, potrivit Mediafax.
Au primit, astfel, mandate de arestare preventiva Daniel Sandu, Diana Mihaela Gireada (evaluator), Sava Tipa, Ioan Repede, Alexandru Ploscaru, Bogdan Florin Dinu si Livia Bobu.
CAB a amanat judecarea "lotului" Locic. Acesta si alti 12 inculpati, ramasi in libertate
Marius Locic si alte 12 persoane din dosarul fraudelor bancare, printre care doi directori de la BRD, au parasit Curtea de Apel Bucuresti, vineri noapte, dupa ce instanta a decis sa reia sambata judecarea propunerilor de arestare preventiva a lor, iar acestora le-au expirat ordonantele de retinere.
Judecatoarea Luciana Mera i-a audiat, vineri seara, pe toti cei 13, iar ulterior a hotarat sa reia sambata dimineata, la ora 10.00, dezbaterile privind propunerile de arestare.
Mera a aratat ca doreste ca atat ca ea, cat si acuzarea si apararea sa fie in deplinatatea facultatilor si lipsiti de oboseala.
In acest context, ordonantele de retinere emise de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) pentru cei 13 au expirat, astfel ca acestia au fost eliberati si au parasit Curtea de Apel Bucuresti.
Cei 13 sunt Adrian Martis (director executiv la BRD Unirea), Andrei Nanu (director comercial BRD Dorobanti), Elena Blaga, Orlando Ionut Ghiorghe (evaluator), Andrei Suditu, Niculae Sandu, Ioan Crestin, Dumitru Benga, Vranceanu Jenica Barbu, Marius Locic, Liliana Liuba Alexandrescu (notar), Claudia Maria Peter si Camilia Damiela Pop (notar).
Totodata, in cazul lui Vasile Crestin, Constantin Irinel Militaru si Mihaita Catalin Rusitoru, pentru care procurorii au cerut sa fie emise mandate de arestare in lipsa, instanta a amanat luarea unei decizii pentru 17 decembrie, data pana la care sa fie indeplinite procedurile de citare a invinuitilor.
Un alt complet al CAB judeca, in continuare, propunerile procurorilor Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) de arestare preventiva a altor 13 persoane din acelasi dosar, respectiv Adrian Martis (director executiv la BRD Unirea), Andrei Nanu (director comercial BRD Dorobanti), Elena Blaga, Orlando Ionut Ghiorghe (evaluator), Andrei Suditu, Niculae Sandu, Ioan Crestin, Dumitru Benga, Vranceanu Jenica Barbu, Marius Locic, Liliana Liuba Alexandrescu (notar), Claudia Maria Peter si Camilia Damiela Pop (notar).
In cazul lui Vasile Crestin, Constantin Irinel Militaru si Mihaita Catalin Rusitoru, pentru care procurorii au cerut sa fie emise mandate de arestare in lipsa, instanta a amanat luarea unei decizii pentru o data pana la care sa fie indeplinite procedurile de citare a invinuitilor.
Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) au emis 20 de ordonante de retinere, pentru 24 de ore, si 21 de ordonante de obligare de a nu parasi tara, pentru 30 de zile, au precizat sursele citate.
Potrivit acestora, printre persoanele care au fost retinute se numara Marius Locic, Ioan Crestin, trei directori de banca, doua notarite si doi evaluatori.
Omul de afaceri Marius Locic a fost retinut, vineri dimineata, de procurorii DIICOT, iar sotia acestuia a primit interdictie de a parasi tara, ambele masuri fiind dispuse in dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro.
Sotii Locic sunt acuzati de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, aderare si sprijinire de grup infractional si spalare de bani.
Avocatul lor a aratat, la iesirea de la DIICOT, ca sotii Locic sunt acuzati de aceste fapte in legatura cu modul in care au vandut un imobil din cartierul bucurestean Dorobanti, potrivit Mediafax.
Aparatorul celor doi a mai spus ca imobilul a fost vandut cu 6,4 milioane de euro unei societati Prod Conserv care, pentru achizitionarea acestuia, a facut contract cu o banca.
Totodata, avocatul a aratat ca, la audieri, procurorii nu le-au aratat sotilor Locic nicio proba directa care sa probeze acuzatiile ce le sunt aduse. Intrebat despre implicarea sotiei lui Locic, avocatul a spus ca aceasta a semnat fara sa aiba cunostinta actele de vanzare a imobilului.
Avocatul a mai precizat ca procurorii vor cerere vineri Curtii de Apel Bucuresti arestarea preventiva a lui Marius Locic.
Pana la acest moment, a mai precizat avocatul, procurorii au emis peste 10 ordonante de retinere in dosarul fraudelor bancare, printre care una in cazul unui notar public, ceea ce atrage, dupa caz, competenta Curtii de Apel.
Joi seara, cand a fost adus pentru audieri la DIICOT, Marius Locic declarase presei ca este absolut nevinovat, are o relatie foarte buna cu bancile si creditarea si ca, in opinia sa, cel mai probabil, a deranjat anumite persoane prin deschiderea unor piete.
Dumitru Crestin, Dana Bajescu, directorul Grupului BRD Dorobanti din Bucuresti, si notarul Paula Rosenberg, sotia lui Damian Draghici, au plecat de la DIICOT, dupa ce au fost audiati in dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro.
Avocatul lui Dumitru Crestin a declarat ca acesta a fost audiat in calitate de martor. Unul dintre fratii lui Dumitru Crestin, Ioan, este in continuare la audieri.
In acest dosar, procurorii audiaza, incepand de joi seara, zeci de persoane. Audierile au inceput dupa ce la sediul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) - Structura Centrala au fost aduse documente, calculatoare si imprimante ridicate la perchezitiile facute in Bucuresti si in judetele Satu Mare, Ilfov si Valcea.
In acest dosar mai sunt vizati Lucian Cojocaru, fost director BRD si in prezent vicepresedinte Volksbank, sefi ai sucursalelor BRD Unirii si Dorobanti, responsabili ATE Bank, precum si fratii Crestin, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.
Potrivit surselor citate, in aceasta afacere ar fi implicati si patru notari, unul dintre acestia fiind sotia lui Damian Draghici, Paula Rosenberg. Damian Draghici, consilier al premierului Ponta pentru problemele romilor, a fost ales senator pe listele USL. De asemenea, in ancheta este vizata si sotia lui Marius Locic, au mai declarat aceleasi surse.
La DIICOT, au ajuns, joi, si Dana Bajescu, directorul Grupului BRD Dorobanti din Bucuresti, notarul Paula Rosenberg, precum si fratii Ioan si Dumitru Crestin, potrivit surselor citate.
Conform unui comunicat, Dumitru Crestin nu este implicat in cazul privind fraudele bancare si nu este plecat din tara, precizarea venind dupa ce s-a vehiculat informatia potrivit careia acesta ar fi in Dubai.
Surse judiciare au precizat ca la DIICOT au fost adusi si Adrian Martis, director executiv la BRD Unirii, si Sava Tipa, fost demnitar comunist, vizat de ancheta privind fraudele bancare dupa ce, conform surselor citate, o firma a sa ar fi intocmit documentatia ce a stat la baza uneia dintre activitatile cercetate.
Anchetatorii au facut, joi, 48 de perchezitii in Bucuresti si trei judete, fiind vizata o grupare coordonata de persoane influente din mediul de afaceri din Capitala care ar fi luat ilegal credite de la doua banci pentru 35 de firme cu sprijinul a sapte directori ai bancilor, prejudiciul fiind de 85 milioane de euro.
Perchezitiile au fost dispuse de procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) - Structura Centrala la 48 de adrese din municipiul Bucuresti si judetele Satu Mare, Ilfov si Valcea, actiunea vizand destructurarea unui grup infractional organizat constituit din 58 de persoane suspectate de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, fals in inscrisuri sub semnatura privata si spalare de bani.
"In fapt se retine ca, sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din municipiul Bucuresti, invinuitii au realizat beneficii financiare substantiale prin savarsirea de fraude bancare, respectiv prin obtinerea in mod ilegal de credite de la doua unitati bancare, pentru un numar de 35 de societati comerciale controlate de catre membrii grupului infractional organizat", s-a aratat intr-un comunicat de presa al DIICOT.
Procurorii sustin ca membrii grupului infractional ar fi fost sprijiniti de sapte directori generali sau directori comerciali ai unitatilor bancare, acuzati ca ar fi coordonat procedurile de selectie a firmelor, ar fi dat avize pentru risc si ar fi aprobat creditele desi documentatiile firmelor nu intruneau cerintele legale. Totodata, gruparea ar fi fost sprijinita si de sase functionari de la unitatile bancare, in cursul gestionarii dosarelor de creditare.
Membrii gruparii ar fi beneficiat si de sprijinul unor evaluatori autorizati, prin intocmirea unor rapoarte de evaluare pentru bunuri imobile estimate la valori mai mari decat cele reale, in vederea ipotecarii acestora cu ocazia incheierii contractelor de creditare, potrivit procurorilor DIICOT.
In acelasi dosar sunt cercetati si patru notari publici care ar fi incheiat si autentificat contractele de garantie ipotecara.
"Contractele de garantie ipotecara cu privire la aceste bunuri imobile erau incheiate si autentificate de catre patru invinuite, avand calitatea de notar public, prin supraevaluarea bunurilor imobile, raportat la valoarea de piata si la valoarea inscrisa anterior in contracte de vanzare - cumparare incheiate cu privire la aceleasi bunuri, actele fiind utilizate de catre membrii gruparii in vederea obtinerii in mod ilegal a creditelor bancare", au precizat procurorii DIICOT.
BRD a anuntat, joi, ca activitatea bancii nu este afectata de perchezitiile DIICOT la doua dintre unitatile sale, in cadrul unor investigatii cu privire la obtinerea ilegala de credite de la mai multe banci, precizand totodata ca BRD coopereaza cu autoritatile de mai multe luni asupra anchetelor in curs.
Mai multe despre:
#dosarul bancherilor#credite bancare#fraude bancare#Marius Locic#oameni de afaceri
Pe acelasi subiect: