BNR ingroapa refinantarile cu noile conditii de creditare. Ce are de gand banca centrala
BNR a publicat marti pe site-ul oficial, in dezbatere publica, un nou regulament pentru contractarea creditelor de catre persoanele fizice. Daca va intra in vigoare, afectati vor fi clientii care au facut refinantari in valuta a creditelor imobiliare in anii 2007-2008, intrucat in acea perioada valorile apartamentelor erau foarte ridicate, spre deosebire de situatia actuala, cand preturile locuintelor s-au prabusit, iar o reevaluare a imobilelor ii va pune pe clienti in situatia in care vor fi nevoiti sa aduca noi garantii. Refinantarile vor disparea, sustin la unison analistii.
Noul proiect cere garantii de minimum 133% din valoarea imprumutata pentru clientii care cer credite de consum, luate pe cel mult cinci ani, si nu pe 20 de ani, asa cum este in prezent. In ceea ce priveste finantarile imobiliarelor in euro, avansul va fi de cel putin 30%, aplicabil si sucursalelor bancilor straine.
Exceptie de la garantarea facilitatilor de creditare vor face descoperirile de cont si creditele acordate prin intermediul cardurilor de credit, a caror valoare nu depaseste de trei ori nivelul veniturilor nete lunare (fara a depasi insa o limita stabilita prin reglementarile interne ale clientului).
La inceputul lunii aprilie, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, anunta ca banca centrala pregateste masuri speciale, de descurajare a creditarii in valuta pentru persoanele cu venituri in lei, in linie cu tendinta de reglementare existenta la nivel european.
„Directia de reglementare a pus acest proiect in dezbatere publica. Nu participam noi la el. Asteptam reactiile economistilor, ale bancherilor, presei si in functie de raspunsuri, vom decide daca il vom aproba sau nu”, a spus pentru incont.ro consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.
Vasilescu sustine ca in acest moment Banca Nationala a Romaniei testeaza noile conditii de creditare in cazul persoanelor fizice si in functie de feedback, proiectul va merge sau nu mai departe. Pentru moment, nu se stie cat va dura perioada de dezbatere publica, potrivit spuselor lui Adrian Vasilescu.
„Deocamdata asteptam sa vedem care sunt reactiile. Inainte de criza au fost numeroase reglementari de creditare. Din 2008, creditarea a incetinit foarte mult, de aceea un nou proiect. Poate ne ajuta Dumnezeu si iesim din criza, iar lucrurile vor reveni la normal”, a adaugat consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei.
In perioada de explozie a creditelor in valuta din 2005 - 2008, BNR a avut mai multe reglementari prin care a incercat temperarea finantarilor in devize straine.
Cine va iesi afectat daca se aproba noul proiect
Economistii sustin ca strategia BNR este una tarzie, iar miscarea ar fi fost vitala prin 2006, atunci cand conditiile de acordare a creditelor erau foarte avantajoase.
„Proiectul se bate cap in cap cu <<Prima Casa>>, in care clientii ofera un avans foarte mic in comparatie cu ceea ce vor trebui sa achite in urma noilor conditii. E tardiv sa trecem la astfel de masuri. Ele ar fi fost potrivite prin anii 2006-2007. Acum... Sunt foarte sceptic ca se va aproba acest regulament”, este de parere brokerul Liviu Andrei.
"Creditarea, cat este ea acuma, va fi si mai mult franata. Pentru banci rezultatul este neutru, oricum piata este moarta. Sunt niste masuri pe care orice autoritate de reglementare este normal le ia pentru ca BNR se uita la niste cifre, gradul de risc, gradul de indatorare, cursul de schimb, si ia masurile necesare. Din perspectiva lor sunt masuri corecte. Din perspectiva clientilor, normal ca acest lucru nu este convenabil", a spus Lucian Cojocaru, vicepresedintele Volksbank pe zona de retail, citat de Mediafax.
Intrebat daca aceasta cerinta va duce la scaderea preturilor la locuinte pentru ca populatia va avea acces mai greu la credite, Cojocaru a afirmat ca exista aceasta posibilitate, insa este una limitata.
"Nu poate spune nimeni daca si cand se va relansa creditarea pentru ca factorii care stau la baza creditarii sunt mai degraba economici. Problema principala in materie de retail este indatorarea, faptul ca salariile au scazut si ca in perioada de boom s-au luat foarte multe credite", este de parere vicepresedintele Volksbank.
Daca noul regulament va trece de dezbatere si va intra in vigoare, afectati vor fi clientii care au facut refinantari in valuta a creditelor imobiliare facute in anii 2007-2008, intrucat in acea perioada valorile apartamentelor erau foarte ridicate, spre deosebire de situatia actuala, cand preturile locuintelor s-au prabusit, iar o reevaluare a imobilelor ii va pune pe clienti in situatia in care vor trebui sa aduca noi garantii, sustine brokerul.
Noul proiect lansat in dezbatere publica nu va face decat sa-i determine pe cei care aveau de gand sa contracteze un credit sa faca acest lucru mai repede, inainte ca noile conditii sa fie aprobate, au declarat pentru incont.ro surse bancare.
"Nu se mai solicita atatea credite ca inainte de 2008. Inca printre cele mai frecvente credite sunt cele de nevoi personale. Oamenii imprumuta sume mai mici, de ordinul catorva mii de lei, dar daca noile conditii vor fi aprobate, rata de imprumut o sa scada dramatic. Clientii nu-si vor mai permite sa contracteze credite, cu atat mai putin cele imobiliare. Cred ca strategia consta in a impulsiona consumul in aceasta perioada, inainte ca o serie de noi reglementari sa afecteze drastic piata", au spus sursele bancare.
"Din punct de vedere al veniturilor, aceste modificari vor diminua semnificativ sumele in valuta, pe care un client le poate imprumuta în prezent, mai putin afectati fiind cei care opteaza pentru creditarea in RON”, explica Vlad Elias, Managing Partner Cooper Pear.
Reguli de creditare mai dure. Cum arata propunerea BNR
In regulamentul aflat in dezbatere publica (momentan fara sa se cunoasca o data limita anume), banca centrala are in vedere limitarea maturitatilor la creditele de consum la cel mult cinci ani, fata de 20 de ani perioada maxima practicata in prezent pe piata bancara pentru creditele de nevoi personale cu ipoteca.
BNR doreste sa delimiteze clar creditele imobiliare, ce vor cuprinde finantarile pentru care se constituie garantie imobiliara si sunt destinate exclusiv cumpararii unui imobil (casa/teren), construirii unui imobil, sau amenajarii/extinderii unei locuinte. Acelasi regim se aplica si creditelor de refinantare a imprumuturilor imobiliare.
Creditele de consum cu ipoteca vor fi tratate la fel ca orice alt credit de consum.
In cazul creditelor de consum pentru cumpararea de bunuri, clientul trebuie sa dispuna de o garantie reala (in general ipotecara) sau personala (de exemplu polita de asigurare) de 133% din suma imprumutata.
Fac exceptie de la aceste prevederi creditele pentru tratamente medicale, pentru deces si pentru studii.
Pentru creditele imobiliare, debitorul va detine un avans de cel putin 15% din valoarea imobilului la finantarile in lei, de 30% pentru creditele in euro si de 40% in cazul finantarilor in alte monede.
Care sunt conditiile ACTUALE de acordare a creditelor
In prezent, cele mai multe dintre bancile prezente in Romania ofera credite de nevoi personale persoanelor majore, de regula celor care au implinit 21 de ani sau 23 de ani (in functie de fiecare institutie financiara in parte).
Totodata, in momentul in care solicita un credit, clientii trebuie sa aiba o vechime in campul muncii de cel putin un an si minimum trei luni lucrate la ultimul angajator. De asemenea, ideal ar fi sa aiba un venit de cel putin 800 -1.000 de lei pe cartea de munca.
„Tinerii care au absolvit institutii de invatamant superior obtin mai usor un imprumut decat cei care au doar studii medii”, a spus pentru incont.ro, directorul executiv al brokerului de credite ALLIANCE Finance Broker, Liviu Andrei.
O alta conditie este ca firma la care clientii lucreaza sa aiba cel putin 20 de angajati. Mai multe sanse sa obtina un imprumut au proprietarii de locuinte, casatoriti, insa acestea din urma nu sunt conditii obligatorii.
In prezent, pentru creditele imobiliare, luate de obicei pe o scadenta de cel mult 35 de ani, solicitantii dau au nevoie de cel putin un an de vechime in munca ori sase luni la actualul loc de munca. In functie de fiecare banca in parte, clientilor li se solicita o asigurare de locuinta realizata pe intreaga perioada a imprumutului, care sa fie cel putin egala cu valoarea creditului contractat.
La sfarsitul lunii iulie, bancile acordasera credite in valuta de aproximativ 137,7 miliarde de lei, cu 72% mai mult decat soldul imprumuturilor in lei, ce se ridica la putin peste 80 miliarde de lei.
Restantele de cel putin o zi la creditele in valuta insumau 10,8 miliarde de lei si reprezentau 7,85% din totalul imprumuturilor acordate in moneda straina. Cu toate acestea, restantele la creditele in valuta erau aproape similare cu nivelul restantelor la finantarile in lei, care se ridicau la 8,9 miliarde de lei dupa primele sapte luni.
Institutiile financiare au acordat populatiei imprumuturi in valuta de 67,7 miliarde de lei, din care 37,5 miliarde lei reprezinta credite pentru consum, iar 28,9 miliarde de lei credite imobiliare.
Potrivit datelor BNR, populatia prefera creditele de consum contractate in lei, care reprezinta 26,2 miliarde de lei dintr-un total de peste 35 miliarde de lei.
Citeste si:
Pe acelasi subiect: