Măsurile luate în condiţiile în care gaura descoperită în buget este de aproape 40 de miliarde de lei, în loc de 27, cât susţinea fostul executiv.

După o întâlnire cu guvernatorul Mugur Isărescu, Ludovic Orban a anunţat, vineri, că deficitul bugetar al României ar putea ajunge anul acesta la 4 la sută.

După o discuţie de o oră şi jumătate cu guvernatorul Băncii Naţionale, premierul Orban şi ministrul Finanţelor au ieşit cu date mai clare despre situaţia bugetului ţării.

Ludovic Orban, premier: “Există riscul ca deficitul bugetar să se apropie de 4 procente, ceea ce ar fi un lucru extrem de grav”

Deficitul bugetar a fost în ultimii 3 ani la limita de 3 la sută asumată în tratatul Uniunii Europene. Dacă ar ajunge la 4 procente, ar fi pentru prima dată de la criză economică încoace când se întâmplă asta. Încălcarea ţintei ar declanşa restricţii pentru ţară. Premierul a anunţat că a pregătit deja un plan de măsuri cu care va merge la Bruxelles pentru a preîntâmpina posibile sancţiuni. Măsurile includ concedieri.

Primele demiteri au apărut deja în Monitorul Oficial - 55 de secretari de stat ai fostului Executiv au fost puşi pe liber. Nu e clar dacă salariile bugetarilor vor fi sau nu îngheţate o perioadă.

Reporter: “Luaţi în calcul îngheţarea salariilor? ”
Ludovic Orban: “Evident, discuţia pe care am avut-o a fost legată de a menţine în limite cât mai rezonabile deficitul bugetar”.
Reporter: “Luaţi în calcul îngheţarea salariilor? Nu mi-aţi răspuns ”
Ludovic Orban: “V-am răspuns, v-am răspuns”.

Guvernatorul Mugur Isărescu spune că la întrebarea dacă are bani statul există un singur răspuns: “Categoric nu ai bani, dacă ai deficit, te duci şi te împrumuţi. 3% e mult, e mult de tot”.

Cel mai bine se vede amploarea găurii din buget prin transformarea procentelor în lei. 2,8% cât spunea fostul guvern că va fi deficitul, erau 27 de miliarde. Noul executiv susţine că statul a cheltuit cu 39 de miliarde mai mult decât îşi permitea. Diferenţa ne-ar ajunge să construim o autostradă de 500 de kilometri care să lege Bucureştiul de Suceava. Antreprenorii spun că dacă afacerile ar fi încurajate şi sprijinite, nu ar fi probleme atât de mari.

Ştefan Mandachi, antreprenor: “Făcând o analogie cu anii 90 şi cu situaţia actuală, nu-i mare diferenţă pentru că antreprenorul a rămas acelaşi om care este suspectat că este incorect, supus unei prezumţii de vinovăţie ilogic”

Florin Jianu: “Pe locul 1 ca principala problemă care trebuie rezolvată - forţa de muncă, pe locul 2 birocraţie, pe 3 stabilitate. Hai să nu mai schimbăm legea, hai să nu mai dăm ordonanţe de urgenţă, hai să nu mai schimbăm de sute de ori codul fiscal”

Apăsate de costurile tot mai mari cu angajaţii şi cu producţia, firmele scumpesc produsele. Se vede asta şi în raportul BNR, care anunţa scumpiri şi în următorii 3 ani. La inflaţia din această toamnă au contribuit cel mai mult scumpirea cărnii de porc, creşterea veniturilor şi faptul că oamenii încă dau foarte mulţi bani pe bunuri de consum.

Anul viitor scumpirile par să încetinească însă prognoza e valabilă doar dacă exporturile româneşti vor continua să meargă bine şi nu vor exista şocuri externe. Isărescu spune că e optimist.

Mugur Isărescu: “Un sfârşit de an bun, liniştit şi nu uitati, situaţia este controlabilă, uşor albastră, dar controlabilă, bleu-ciel”.