Indicele ROBOR la trei luni scade până la 3,36% pe an
Bani, lei, salarii
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a scăzut marţi pe piaţa interbancară cu 0,04 puncte procentuale, până la 3,36% pe an, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).
O valoare aproape similară s-a înregistrat pe 5 martie 2014, respectiv 3,37% pe an.
Conform datelor BNR, la începutul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%.
În ceea ce priveşte indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, acesta a coborât la 3,46% pe an, de la 3,49% luni, în timp ce ROBOR la nouă luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale, a ajuns la 3,52% pe an, de la 3,53%.
Indicele ROBOR la 12 luni s-a situat marţi la nivelul de 3,57% pe an, cu 0,03 pp mai puţin faţă de valoarea consemnată luni.
Pe acelasi subiect: