Guvernul a aprobat scutirea de impozit pe transferul de proprietate in cazul darii in plata. Regula se aplica si pentru executarile silite
Prima Casa
Impozitul pe transferul proprietatii nu se va mai plati in cazul darii in plata, a anuntat ministrul Finantelor Publice, Anca Dragu, marti, intr-un briefing la Palatul Victoria.
"Dupa cum am anuntat inca de la sfarsitul lunii mai am demarat aceasta activitate de a elabora cadrul legal care sa permita ca la darea in plata sa nu se mai plateasca impozitul pe tranzactie, pe transferul proprietatii. Se aplica pentru o operatiune de dare in plata, practic pentru un credit, chiar daca acest credit include mai mult de o proprietate, se aplica pentru tot creditul. De asemenea, se infiinteaza acest registru al acestor actiuni de darea in plata, el va fi administrat de catre notari si practic acolo se poate verifica foarte usor in momentul in care cineva solicita sa faca uz de aceasta procedura, daca plateste sau nu impozitul pe transferul proprietatii, practic daca a mai beneficiat de o asemenea masura si nu a platit impozitul pe transferul proprietatii. Aceeasi regula se aplica si pentru executarile silite", a spus Anca Dragu.
Noile reglementari sunt introduse intr-o ordonanta de urgenta adoptata marti de Guvern, care modifica si completeaza Codul fiscal si care are in vedere protejarea persoanelor fizice care au recurs la darea in plata ca urmare a faptului ca se afla intr-o situatie economica dificila, potrivit unui comunicat al Guvernului.
"Potrivit actului normativ, beneficiar este orice persoana fizica, indiferent de calitatea pe care o are in contractul de credit si care apeleaza pentru prima data la darea in plata. Pentru orice alta solicitare de dare in plata ulterioara, se plateste impozitul pe transferul proprietatii imobiliare", se spune in comunicat.
Guvernul precizeaza ca pentru identificarea primei operatiuni de dare in plata se infiinteaza la nivelul Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania Registrul national notarial de evidenta a actelor de dare in plata. In acest registru se inscriu actele autentificate de notarul public si hotararile judecatoresti de dare in plata emise conform Legii 77/2016.
Totodata, persoanele care au fost deja executate silit si care apeleaza la articolul 8(5) din Legea darii in plata, pentru a li se anula datoriile neachitate la data intrarii in vigoare a prezentului act normativ, nu vor mai trebui sa achite impozitul pe transferul bunurilor imobile din patrimoniul personal, iar cele care l-au achitat sub orice forma, dupa intrarea in vigoare a OUG, pot cere restituirea acestuia. In prezent, persoanele fizice care au fost supuse executarii silite a imobilului ipotecat printr-un contract de credit au obligatia platii impozitului aferent venitului din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal, se mai arata in comunicatul citat.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS