Guvernatorul BNR si-a facut public salariul. Cat castiga Mugur Isarescu
Guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, si-a facut public salariul, in cadrul unui briefing de presa la sediul bancii centrale, precizand ca in sedinta Consiliului de Administratie al BNR s-a decis publicarea minutelor sedintelor de politica monetara si a veniturilor realizate de membrii CA al BNR.
Astfel, guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei obtine un venit net lunar de 61.203 lei (13.601 euro), adica de 4 ori mai mult decat presedintele si premierul tarii.
"Va prezint salariul net si indemnizatia de conducere care revin guvernatorului: salariul net lunar este de 42.727 lei, iar indemnizatia lunara pentru functia de presedinte al Consiliului de Administratie este de 18.476 lei. Astfel, venitul net lunar total este de 61.203 lei (13.601 euro, la un curs de 4,5 lei/euro)", a explicat guvernatorul, potrivit Agerpres.
Isarescu a precizat ca BNR a luat aceasta hotarare in contextul in care toate bancile centrale europene fac demersuri in sensul cresterii transparentei procesului decizional.
Totodata, guvernatorul BNR a mentionat ca nu a depus cerere de pensie la Casa Teritoriala si nu incaseaza si pensie, pe langa salariu.
"Conform Codului Muncii, incepand cu 1 iunie 2014, la implinirea varstei de 64 ani si 10 luni am indeplinit conditiile cumulative de munca si stagiu de pensionare, dar contractul meu de munca cu Banca Nationala a continuat pe baza deciziei Parlamentului de numire in functia de guvernator. Nu am depus cerere de pensie la Casa Teritoriala de pensii si, ca urmare, nu mi s-a calculat, nu mi s-a stabilit, nu am incasat pensia si nu s-a cumulat pensia cu salariul. Am considerat ca acesta este un gest normal si frumos sa nu incasez si pensia atata vreme cat incasez un salariu de la BNR. Pensia va intra in plata dupa depunerea acestui dosar si nu se plateste sub nicio forma retroactiv, indiferent cand are loc aceasta depunere a dosarului", a subliniat Isarescu.
"Scenariul de baza releva o traiectorie proiectata a ratei anuale a inflatiei semnificativ mai joasa decat cea previzionata anterior, in contextul persistentei la nivel global si regional a unui nivel scazut al inflatiei, de natura sa afecteze comportamentul inflatiei de baza, dinamica preturilor volatile, dar si cea a preturilor administrate. Noua prognoza pastreaza profilul ascendent, in conditiile presiunilor inflationiste exercitate de excedentul de cerere agregata si de costurile unitare cu forta de munca. Astfel, traiectoria prognozata a ratei anuale a inflatiei inregistreaza valori negative pana la finele anului 2016, revine apoi in interiorul intervalului tintei pe parcursul anului 2017, ramanand la finalul acestuia sub punctul central al tintei (2,5% -n.r.)", a explicat guvernatorul BNR.
In raportul asupra inflatiei prezentat in luna mai, BNR estima o inflatie de 0,6% pentru finalul acestui an si de 2,7% la sfarsitul lui 2017.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS