Fondul de Garantare a prelucrat toate cererile din programul IMM Invest. Peste 20.000 de solicitări au fost transmise către bănci, pentru obținerea împrumuturilor garantate
Afacaeri, start-up, antreprenoriat
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) a prelucrat toate cererile de înscriere în programul IMM Invest România, înregistrate până la data de 4 mai 2020, potrivit unui comunicat remis presei.
Astfel, 20.139 de solicitări au fost transmise către cele 22 de bănci partenere, pentru a fi analizate în vederea obţinerii acordului de finanţare. Potrivit sursei citate, în mini-vacanţa de 1 Mai, echipa FNGCIMM a procesat toate cererile înscrise în programul IMM Invest până la data de 3 mai 2020.
Potrivit sursei citate, au fost analizate 47.896 cereri formulate de 37.089 IMM-uri înregistrate în aplicaţia www.imminvest.ro, iar 20.139 de solicitări au fost transmise către cele 22 de bănci partenere, pentru a fi analizate în vederea obţinerii acordului de finanţare.
"Au fost primite mii de mesaje de la IMM-uri care au solicitat suportul echipei de consiliere pentru a afla modalitatea de accesare a programului şi s-au cerut clarificări sau sprijin în depăşirea unor dificultăţi apărute în procesul de înscriere. Ne-am străduit să răspundem în timpul cel mai scurt şi să oferim servicii de consiliere şi asistenţă permanentă", se precizează în comunicat.
Reprezentanţii FNGCIMM susţin că "activitatea extrem de intensă şi susţinută" din ultimele şase zile a permis să fie respectată promisiunea făcută fiecărui IMM, ca în termen de maxim 72 de ore, să fie realizată analiza de eligibilitate a oricărei solicitări.
"Proiectele finanţate prin cea mai amplă şi complexă schemă de creditare, garantare şi ajutor de stat destinată IMM-urilor implementată vreodată în România, fie din fonduri guvernamentale sau europene, va genera un efect semnificativ în economie prin infuzia imediată de lichiditate în ecosistemul de afaceri şi, foarte important, va consolida relaţia de parteneriat între antreprenori - FNGCIMM şi finanţatori, iar creditarea garantată va deveni, sperăm, o modalitate firească de dezvoltare a companiilor în mediul de afaceri românesc", a declarat Dumitru Nancu, directorul general FNGCIMM.
Din cele 53.190 de cereri introduse în aplicaţie de la demararea programului IMM Invest România, au fost analizate 47.896 cereri (reprezentând 90% din total cereri), formulate de 37.089 IMM-uri înregistrate în aplicaţie, un număr de 20.139 de solicitări au fost transmise la bancă (43,56%), pentru un număr de aproximativ 26.000 de cereri au fost necesare clarificări, iar 49 de solicitări au fost respinse, motivul fiind că nu îndeplinesc criteriile de eligibilitate ale programului. Totodată, 4.519 de cereri (8,7%) urmează să fie luate în analiză.
Reprezentanţii FNGCIMM reamintesc că aplicaţia programului IMM Invest România va rămâne deschisă până 31 decembrie 2020, având un plafon alocat de 15 miliarde de lei.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.
FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudentială a Băncii Naţionale a României. Garanţia FNGCIMM SA - IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăşi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator. FNGCIMM SA - IFN colaborează cu 27 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS