Este oficial: Grecia ramane fara bani. Rezervele de lichiditati sunt aproape de zero
Statul elen ramane rapid fara bani, iar fara fonduri de la creditorii internationali nu va mai putea plati salariile, pensiile si ajutoarele sociale, a declarat, marti, secretarul de stat din Ministerul de Finante Christos Staikouras.
"Rezervele de bani sunt aproape zero. Este riscant de presupus pana cand vor ajunge, intrucat depinde intotdeuna de executia bugetara, venituri si cheltuieli. Dar suntem cu siguranta pe marginea prapastiei. Nu a fost virata transa pe care trebuia sa o primim si avem problema maturitatii pe 20 august a unor obligatiuni detinute de BCE", a spus Staikouras la postul de televiziune de stat NET, scrie Mediafax.
Partenerii europeni ai Greciei au promis ca statul elen va avea asigurata finantarea necesara inclusiv pentru luna august, cand trebuie sa rascumpere obligatiuni de 3,2 miliarde de euro aflate in portofoliul statului elen. Detaliile finantarii pentru Grecia nu au fost anuntate inca.
Potrivit unei surse guvernamentale citate de Wall Street Journal, liderii coalitiei de guvernamant din Grecia intentioneaza sa ceara prelungirea perioadei programului de ajutor financiar, sperand sa poata imparti pe mai multi ani reducerile de cheltuieli de 11,5 miliarde euro cerute de creditorii internationali.
Sursa guvernamentala citata a afirmat ca Grecia va incerca sa obtina o extindere cu doi ani a perioadei in care trebuie sa atinga tintele fiscale din pachetul de bailout, in timp ce va lucra la finalizarea noilor masuri de austeritate.
Reprezentanti ai creditorilor Greciei au semnalat insa in ultima perioada ca o astfel de cerere nu va fi acceptata.
Mai multe despre:
#falimentul Greciei#criza datoriilor din zona euro
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS