Guvernul va adopta, vineri, bugetul pe 2017, proiectul urmand sa ajunga la Parlament in aceeasi zi. Stefan: Au fost bugetate toate angajamentele din programul de guvernare
Sedinta de Guvern
Guvernul va adopta vineri proiectul de buget pe anul 2017 si tot in aceeasi zi acesta va putea fi depus la Parlament, a anuntat premierul Sorin Grindeanu, in sedinta de Guvern de miercuri.
"Vineri facem sedinta, domnule ministru", i s-a adresat premierul Grindeanu ministrului Finantelor, Viorel Stefan, la inceputul sedintei Executivului de miercuri, potrivit Agerpres.
La randul sau, ministrul Viorel Stefan a precizat ca vineri seara proiectul de buget poate fi depus la Parlament.
"Domnule prim-ministru, v-as ruga sa fiti de acord sa facem vineri, pentru a avea timpul necesar ca toti colegii nostri sa reincarce sistemul, urmare a modificarilor care se impun a fi operate in structura. Sigur, asteptam sa vedem pozitia Parlamentului. In opinia mea, vineri seara, proiectul poate fi depus la Parlament, deci calendarul pe cel mai pesimist scenariu ar putea fi decalat cu o zi fata de calendarul initial, care presupunea sa fim joi seara in Parlament", a afirmat ministrul Finantelor Publice.
Totodata, prim-ministrul Grindeanu a precizat ca in sedinta de Guvern de miercuri va fi discutata o nota privind limitele de cheltuieli revizuite.
"Ceea ce s-a intamplat (...) in ultimele 24 de ore merita apreciat. Tocmai de aceea, astazi, putem sa venim in sedinta de Guvern cu nota privind limitele de cheltuieli revizuite. (...) Apreciez faptul ca fiecare dintre dumneavoastra, pe bugetele pe care le aveti la ministere, ati prevazut cheltuieli pe programele prinse in programul de guvernare. Asta a fost rostul acestor discutii din ultimele 24 de ore, astfel incat tot ceea ce noi am promis in programul de guvernare pe anul bugetar 2017 sa se regaseasca si in bugetele dumneavoastra", le-a mai transmis Sorin Grindeanu ministrilor din Cabinetul sau.
In acelasi timp, ministrul de Finante, Viorel Stefan, a declarat ca au fost bugetate toate angajamentele din programul de guvernare, in termenele stabilite. El a precizat ca a avut loc "o reevaluare" a limitelor de cheltuieli propuse initial pentru fiecare ordonator de credite.
"Limitele propuse au fost estimate, tinand seama de constrangerile bugetare privind incadrarea in deficitul ESA, respectiv 2,99%, respectand 3% prevazut in Tratatul de la Maastricht. Dupa transmiterea bugetelor pe fiecare ordonator in aceste limite, in cursul zilei de duminica a avut loc o reevaluare cu fiecare ordonator de credite in parte a acestor limite si urmare a acestor discutii propunem azi spre aprobare Guvernului noile limite de constructie a bugetului pe 2017. Limitele (...) privesc atat constructia bugetului pe fiecare coordonator, cat si limitele in care s-a facut echilibrarea bugetelor locale", a afirmat Viorel Stefan.
Ministrul Finantelor a precizat ca, in cursul zilei de marti, s-a verificat daca masurile prevazute in programul de guvernare sunt prinse in buget.
"Scopul principal al intalnirii cu fiecare ordonator de credite de ieri si azi noapte a fost acela de a inventaria daca toate masurile asumate prin programul de guvernare se regasesc in prevederile bugetare. (...) S-au bugetat toate angajamentele asa cum se regasesc ele in programul de guvernare si asa cum se regasesc in termenele privind masurile ce urmeaza a fi implementate in cursul acestui an", a adaugat Viorel Stefan.
Dragnea si Grindeanu au redesenat bugetul pe 2017, la intoarcerea din SUA
Cei mai multi bani din bugetul din acest an vor fi primiti de Transporturi, Sanatate, Agricultura si IMM-uri, a anuntat, marti seara, premierul Sorin Grindeanu, dupa o intalnire la sediul PSD cu ministrii Cabinetului, carora le-a transmis nemultumirea in legatura cu proiectul de buget pus deja in dezbatere publica de Ministerul Finantelor.
"Cei mai multi bani ii primesc Transporturile, (...) Sanatatea, Agricultura, IMM-urile, conform programului de guvernare (...). Dar eu vreau sa fiu foarte clar legat de ceea ce inseamna taieri. (....) De exemplu, la CSM, la Inalta Curte, la Ministerul Public, bugetele au ramas la fel, sunt date de cheltuieli de personal si de anumite hotarari judecatoresti, chiar ale Curtii Constitutionale, care spun ca salariile magistratilor trebuie sa fie la un anumit nivel. De aceea, au aparut (...) cresterile acelea de buget fata de anii trecuti. In rest, (...) ca si idee generala, se reduc cheltuielile pe bunuri si servicii, astfel incat banii pe care ii economisim acolo sa mearga pe investitii", a declarat premierul Grindeanu, la sediul PSD, potrivit Agerpres.
Potrivit prim-ministrului, discutiile privind proiectul de buget pe 2017 au continuat marti pana seara tarziu la sediul PSD.
"Rostul acestor discutii e foarte clar. Parte din colegii mei, dar nu neaparat ei, cat probabil parte din aparatul tehnic al fiecarui minister n-au inteles ceea ce ne dorim de fapt. Si anume cheltuirea banului public sa se faca pe programe (...) Tot ceea ce avem prins in programul de guvernare trebuie sa se regaseasca pe bugetele fiecarui minister in parte. Asta este rostul acestor intalniri pe care o sa le avem in continuare in aceasta seara", a spus Grindeanu.
Intrebat daca Guvernul va aproba miercuri proiectul de buget pe acest an, Sorin Grindeanu a raspuns: "In functie de discutiile din seara asta, care probabil se vor prelungi foarte mult. In mod cert, va trebui sa dam o nota in Guvern privind (...) noile limite, pentru ca nu s-a tinut cont de ceea ce noi am spus initial, astfel incat, daca nu vom reusi, va fi joi sau vineri sedinta de Guvern. Asta a si fost rostul intalnirii cu cei doi presedinti ai (...) Senatului si ai Camerei Deputatilor, astfel incat sa-i informam de posibilul program pe care-l vom avea in zilele urmatoare".
Pe de alta parte, premierul Grindeanu a negat faptul ca s-ar fi pus in discutie o eventuala remaniere a ministrului Finantelor Publice, Viorel Stefan. "Nu s-a pus discutia remanierii domnului ministru al Finantelor. Dansul e aici, e prezent la toate intalnirile, cu fiecare minister in parte", a adaugat Grindeanu.
De asemenea, premierul a precizat ca nu vrea sa faca "pe repede inainte" lucrurile legate de buget. "Nu e un calendar care sa fie fix. Noi ne-am fi dorit sa fie Guvernul instalat mai repede. S-a vrut ca Guvernul sa (...) fie instalat in ianuarie (...) Nu vreau sa facem lucruri, cum ar fi cele legate de buget, doar pe repede inainte, astfel incat sa ne tinem neaparat de un anumit calendar si sa nu facem lucrurile cum trebuie", a mai afirmat Grindeanu.
Iohannis: Voi analiza cu foarte mare atentie toate bugetele institutiilor care se ocupa de securitatea nationala
Presedintele Klaus Iohannis, care a plecat marti la Bruxelles, a declarat ca va analiza bugetele institutiilor care asigura securitatea nationala, subliniind ca in legatura cu acest subiect nimeni nu are voie sa se joace.
"Pentru mine, va spun sincer, un punct extrem de important va fi bugetul pe securitate nationala si asta nu inseamna numai armata. Securitatea nationala este asigurata de fortele armate care sunt: Armata, fortele MAI, serviciile secrete si o sa ma uit cu foarte, foarte mare atentie pentru ca, indiferent de jocurile politice, cu securitatea nationala nu are voie sa se joace nimeni, nici macar cei care au impresia ca ei conduc acum lucrurile, fiindca daca intram in zona de revansisme politice, de taieri de bugete numai asa, sa aratam cine are ultimul cuvant, cred ca am face o mare, mare eroare. Ma refer la situatia in care vom avea un proiect si o sa analizez cu foarte mare atentie toate bugetele pe toate institutiile care se ocupa de securitatea nationala", a spus Iohannis.
El a subliniat ca asteapta un proiect de buget. "Eu astept sa avem totusi un proiect de buget, fiindca aparent am avut unul, pe urma s-a reluat discutia. Cand se vor hotari dumnealor sa ne spuna ca acum acesta este bugetul atunci o sa-l analizez si o sa vedem", a mai spus seful statului.
Surse social-democrate, citate de News.ro, declarau, marti, ca ministrul Finantelor, Viorel Stefan, a fost criticat dur de presedintele PSD, Liviu Dragnea, si de premierul Sorin Grindeanu, in cursul discutiilor pe tema proiectului de buget pe anul 2017, fiindu-i imputat faptul ca nu a respectat prevederile din programul de guvernare al PSD.
Liderii PSD nu exclud nici remanierea ministrului de Finante, insa acest lucru nu ar urma sa se intampe in perioada imediat urmatoare.
Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost deranjat, la revenirea din SUA, de forma proiectului de buget pe care Ministerul de Finante a publicat-o si a lansat-o in dezbatere. El i-a imputat ministrului de Finante ca in proiectul de buget nu sunt cuprinse anumite masuri promise de PSD, iar alocarile unor ministere nu reflecta programul de guvernare al social-democratilor. Potrivit acelorasi surse, critici identice au venit si din partea premierului Sorin Grindeanu.
Pe acelasi subiect: