Directorul general al BVB, Victor Cionga, a fost revocat din functie dupa numai 7 luni de mandat
                        Directorul general al Bursei de Valori Bucuresti, Victor Cionga, a fost revocat din functie, dupa numai sapte luni de mandat, prin decizia Consiliului de Administratie al BVB, au declarat pentru Mediafax surse din piata de capital.
Victor Cionga va ramane la conducerea executiva a Bursei pentru inca doua luni, perioada in care se va cauta un inlocuitor.
Anterior, surse din piata de capital au declarat ca Victor Cionga ar putea fi revocat pentru ca propunerile sale de restructurare a grupului de companii BVB au nemultumit mai multe persoane si nu sunt sustinute de intregul CA.
Unul dintre obiectivele declarate ale lui Cionga au fost restructurarea interna atat a companiei Bursa de Valori Bucuresti, cat si la nivelul grupului BVB, in care se mai regasesc Depozitarul Central, Casa de Compensare Bucuresti, Fondul de Compensare a Investitorilor si Institutul de Guvernanta Corporativa. Astfel, in proiectul de buget de venituri si cheltuieli pentru acest an al BVB sunt prevazute costuri de 816.000 de lei pentru reorganizarea interna, inclusiv prin reducerea numarului de angajati "la un nivel optim, cu scopul eficientizarii operatiunilor derulate de companie".
Reorganizarea ar presupune si comasarea unor departamente din companiile din grupul BVB si, implicit, scaderea numarului de angajati si a costurilor. Printre departamente vizate ar fi cele de juridic, administrativ si contabilitate.
Alte surse din piata de capital au declarat anterior pentru Mediafax ca posibila revocare a lui Cionga ar fi un prim pas pentru o viitoare schimbare inclusiv a Consiliului de Administratie, avand in vedere ca o parte dintre actionari vor incerca sa propuna alegerea de noi administratori in AGA de bilant convocata pentru finele lunii aprilie.
"Consiliul de Administratie este dezbinat. Este posibil sa zboare la AGEA (din 24 aprilie - n.r.), avand in vedere ca si-a cam pierdut din sustinerea actionarilor, daca ne uitam la cvorumul care a fost la ultima AGA (in care trebuia votata schimbarea politicii de comisioane - n.r.)", au mai spus sursele.
In urma cu doua saptamani, adunarea generala extraordinara a actionarilor nu s-a intrunit din lipsa de cvorum, pentru modificarea politicii tarifare a BVB, care prevedea scaderea comisioanelor variabile din valoarea tranzactiilor si introducerea unui tarif fix lunar de 3.500 lei. Atunci au fost prezenti actionari care detineau 40,15% din titluri, iar cvorumul minim este de 50% la a doua convocare. Modificarea politicii de tarifare a determinat controverse atat intre membrii Consiliului de Administratie al Bursei, cat si intre firmele de brokeraj.
Asociatia Brokerilor, al carei presedinte este Dan Paul, actual vicepresedinte al BVB, a anuntat ca se va opune schimbarii politicii de tarifare inca dinainte de AGA.
Consiliul de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti a fost ales la inceputul anului trecut, iar din cei noua membri, sase fac parte din "grupul bancilor", care l-a sustinut pe Lucian Anghel pentru functia de presedinte CA. "Grupul bancilor" mai este reprezentat in CA de Valerian Ionescu (BCR), Adrian Lupsan (director general adjunct la Intercapital Invest), Narcisa Oprea (avocat la Schoenherr si Asociatii), Schroll Matjaz (reprezentant al Franklin Templeton, administratorul Fondului Proprietatea) si Robert Cosmin Pana (din partea firmei de brokeraj Swiss Capital si fost angajat al BVB si al Depozitarului Central). Ceilalti trei membri sunt fostul presedinte CA Stere Farmache, Dan Paul si Octavian Molnar (IFB Finwest).
Cei mai mari actionari ai BVB sunt fonduri de investitii straine, printre care Erste si Franklin Templeton, care detin cate 5% din actiuni. Totodata, o prezenta vizibila sunt SIF Moldova (SIF2), SIF Transilvania (SIF3) si SIF Oltenia (SIF5), care detin tot cate 5% din titluri, iar SIF Muntenia (SIF4) are 3,64%.
 VOYO

  RON
  RON
  RON
  RON
                                
	(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
            
                                ”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”            
                                
	România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
            
                                
	Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
            
                                
	Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
            
                                Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa            
                                
	(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
            
                                
	(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
            
                                
	Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT 
            
                                Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate            
                                Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing            
                                Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea            
                Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături            
                                                        
	Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
                            
                                                        
	UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
                            
                                                        
	Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent
                            



 RSS