"Execuţia bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 54,77 miliarde de lei (5,18% din PIB), din care mai mult de jumătate este rezultat din măsurile de combatere a crizei cauzate de epidemia COVID-19. Sume în valoare de 31,17 miliarde de lei (2,95% din PIB) au fost lăsate în mediul economic prin facilităţile fiscale, investiţii şi cheltuieli excepţionale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19", informează MFP.

În primele opt luni ale anului trecut, execuţia bugetară indica un deficit de 21,9 miliarde lei, respectiv 2,1% din PIB.

"Creşterea deficitului bugetar aferent primelor opt luni ale anului curent, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, este explicată, pe partea venituri, de evoluţia nefavorabilă a încasărilor bugetare în perioada martie-august din cauza crizei, precum şi ca urmare a amânării plăţii unor obligaţii fiscale de către agenţii economici pe perioada crizei (14,4 miliarde de lei), de creşterea cu 2,8 miliarde de lei a restituirilor de TVA, faţă de nivelul aferent perioadei ianuarie-august 2019, pentru susţinerea lichidităţii în sectorul privat, precum şi de bonificaţiile acordate pentru plata la scadenţă a impozitului pe profit şi a celui pe veniturile microîntreprinderilor, în valoare de 0,25 miliarde de lei", se spune în comunicatul MFP.

Plăţi de 8,6 mld. lei, generate de epidemia de COVID-19

De asemenea, pe partea de cheltuieli, faţă de creşterea bugetară prin efectul legilor s-a înregistrat o creştere a cheltuielilor de investiţii cu 5,1 miliarde de lei faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, precum şi plăţi cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19 de aproximativ 8,62 miliarde de lei.

Conform MFP, veniturile bugetului general consolidat au însumat 201,32 miliarde de lei în primele opt luni ale anului 2020, în scădere cu 1,4% faţă de nivelul încasat în perioada corespunzătoare a anului trecut. Exprimate ca pondere în PIB estimat, veniturile bugetare au înregistrat o reducere de 0,23 puncte procentuale (an/an), cauzată în principal de contracţia încasărilor nete din TVA. În ce priveşte evoluţia lunară, dinamica veniturilor totale a revenit în august în teritoriul pozitiv (8,8% an/an), fiind determinată de avansul veniturilor nefiscale şi al celor din fonduri europene. Volatilitatea crescută a încasărilor lunare, începând din martie, este explicată de facilităţile fiscale acordate în conjuctura actuală.

Potrivit MFP, încasările din impozitul pe salarii şi venit au înregistrat 16,23 miliarde de lei în primele opt luni ale anului curent, consemnând o creştere de 5,3% (an/an). Cel mai mare aport la acest avans l-au avut încasările din impozitul aferent Declaraţiei unice, cu 29% mai mari faţă de cele înregistrate în perioada similară a anului trecut. Totodată, evoluţia veniturilor din această sursă a fost susţinută şi de sporul încasărilor din impozitul pe veniturile din pensii şi dividende, de 42,3%, respectiv 10,8%.

În condiţiile unei dinamici pozitive a fondului de salarii din economie, de 5,6% în perioada decembrie 2019 - iulie 2020 (an/an), încasările din impozitul pe salarii au crescut cu numai 0,6% în primele opt luni, evoluţie explicată în principal de prorogarea termenului de plată a obligaţiilor fiscale. Cu toate acestea, încasările din luna august prezintă o revenire (+1,2% an/an), apropiindu-se de traiectoria bazei macroeconomice relevante.

Contribuţiile de asigurări au totalizat 73,71 miliarde de lei în primele opt luni ale anului 2020, prezentând o reducere marginală faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut (-0,3%). În luna august, spre deosebire de încasările din impozitul pe salarii, dinamica contribuţiilor înregistrează o scădere (-2,5% an/an), în condiţiile în care fondul de salarii din economie se majorează cu 5,4%.

Potrivit sursei citate, încasările din contribuţii sociale au fost afectate de prorogarea termenului de plată a obligaţiilor fiscale declarate de către contribuabili, modificarea bazei de calcul a CAS şi CASS datorată de salariaţii cu contract individual de muncă cu timp parţial şi scutirea de la plată a contribuţiei asiguratorii în muncă (pentru şomajul tehnic).

Încasările din impozitul pe profit, în scădere cu 14,6%

Încasările din impozitul pe profit au însumat 10,52 miliarde de lei în primele opt luni ale anului curent, în scădere cu 14,6% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut (luna august consemnând totuşi o ameliorare a dinamicii negative: -6,7%). În structură, încasările din impozitul pe profit de la agenţii economici s-au diminuat cu 10,3%, în timp ce încasările din impozitul pe profit de la băncile comerciale s-au contractat cu 51,8%.

MFP menţionează că evoluţia negativă este explicată în principal de contracţia activităţii economice, amânarea achitării obligaţiilor fiscale de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit, precum şi de bonificaţiile de 5% pentru marii contribuabili, respectiv 10% pentru contribuabilii mici şi mijlocii, acordate pentru plata la scadenţă a impozitului pe profit (OUG 33/2020, bonificaţii acordate în sumă de 0,5 miliarde lei).

Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane juridice au înregistrat 2,19 miliarde de lei în primele opt luni ale anului, în scădere cu 17,1% (an/an). Evoluţia acestor încasări a fost afectată, de asemenea, de amânarea plăţii obligaţiilor fiscale declarate de către contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, precum şi de bonificaţiile de 10% acordate acestora pentru plata impozitului la scadenţă (OUG 33/2020).

Încasările nete din TVA au înregistrat 35,12 miliarde de lei în primele opt luni ale anului 2020, în scădere cu 14,9% comparativ cu nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut.

Pe fondul revenirii activităţii unor sectoare economice, în luna august dinamica veniturilor brute din TVA s-a ameliorat (-5,3%), în concordanţă cu baza macroeconomică relevantă.

În comunicat se precizează că evoluţia încasărilor din TVA în primele opt luni ale anului a fost influenţată negativ de creşterea rambursărilor de TVA cu 22,1% an/an (+2,78 miliarde de lei) cu scopul de a asigura companiilor un nivel de lichiditate suplimentar pe perioada crizei, prorogarea termenului de plată a obligaţiilor fiscale declarate şi evoluţiile nefavorabile din sectoarele economice începând cu luna martie (cu precădere industrie, servicii pentru populaţie şi comerţul cu autovehicule).

Veniturile din accize au însumat 19,3 miliarde de lei în primele opt luni ale anului 2020, prezentând o scădere de 3,2% faţă de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut. Declinul este explicat de contracţia încasărilor din accizele pentru produse energetice, de 15,8% (an/an) în perioada ianuarie -august 2020, în principal ca urmare a reducerii consumului de carburanţi începând din luna martie, în contextul crizei actuale. În schimb, veniturile din accizele pentru produsele din tutun au consemnat un avans de 13,9% (an/an), susţinut şi de majorarea nivelului accizei la ţigarete cu 4,2%.

Veniturile din taxele pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi au înregistrat 2,58 miliarde de lei în primele opt luni ale anului. Deşi au consemnat o creştere semnificativă faţă de încasările înregistrate în aceeaşi perioadă a anului trecut, dinamica este explicată în principal de baza foarte redusă aferentă anului 2019, în condiţiile în care au fost restituite taxe pentru prima înmatriculare ce au fost încasate în anii precedenţi. De asemenea, avansul se datorează şi încasării taxelor de licenţă de la ANCOM.

Totodată, în cadrul veniturilor din această sursă, încasările din taxele pe jocurile de noroc au scăzut în perioada analizată cu 21,1% (an/an), în condiţiile scutirii de la plată a taxei aferente autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc pentru întreaga perioadă a stării de urgenţă decretate (OUG nr. 48/2020) şi amânării la plată a unor obligaţii.

Veniturile nefiscale au înregistrat 18,28 miliarde de lei în primele opt luni ale anului 2020 şi prezintă o scădere de 2,4% faţă de încasările din aceeaşi perioadă a anului trecut. Dinamica acestora a fost determinată în principal de contracţia veniturilor din dividende (-1,78 miliarde de lei).

Sumele rambursate de Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 13,32 miliarde de lei în primele opt luni ale anului 2020, în creştere cu 35,4% faţă de perioada similară a anului trecut. Sumele includ şi 1,2 miliarde de lei aferente decontărilor din fonduri externe nerambursabile în contul indemnizaţiilor acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului.

Pe de altă parte, cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 256,09 miliarde de lei au crescut în termeni nominali cu 13,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din Produsul Intern Brut, cheltuielile au înregistrat o creştere cu 2,9 puncte procentuale de la 21,3% din PIB 2019 la 24,2% din PIB în 2020. Majorarea cheltuielilor a fost generată şi de măsurile care au fost avute în vedere pentru combaterea epidemiei de COVID-19, respectiv a sumelor necesare finanţării în regim de urgenţă a cheltuielilor de gestionare a situaţiei epidemiologice cauzate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pe de o parte, precum şi a măsurilor cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru diminuarea efectelor negative asupra economiei cauzate de măsurile adoptate pentru limitarea infectării în rândul populaţiei.

Astfel, până la finele lunii august s-au plătit 3,98 miliarde de lei pentru indemnizaţii acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, 813,1 milioane de lei pentru indemnizaţii acordate pentru alţi profesioniştii, precum şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2, 639,6 milioane de lei reprezentând sume acordate angajatorilor pentru decontarea unei părţi a salariului brut al angajaţilor menţinuţi în muncă (41,5%), 81 milioane de lei pentru indemnizaţii acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.

Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut cu 22%

Cheltuielile de personal au însumat 72,07 miliarde de lei, în creştere cu 6% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, reflectându-se majorările salariale, indemnizaţia de hrană, atât cele aplicate începând cu 1 ianuarie 2019, acordate în temeiul Legii cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cât şi majorările salariale aplicate cu 1 ianuarie 2020. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă un nivel de 6,8% din PIB, cu 0,4 puncte procentuale peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului anterior. Din totalul cheltuielilor de personal, plăţile reprezentând stimulentul de risc acordat pentru COVID 19 au fost de 236,2 milioane de lei.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 34,39 miliarde de lei, în creştere cu 12,7% faţă de anul precedent. În cadrul bugetului general consolidat, majorările faţă de medie se înregistrează la nivelul administraţiei locale inclusiv spitalele din subordinea acestora, majorări determinate în special de plăţi suplimentare pentru medicamente, materiale sanitare, reactivi şi alte produse necesare diagnosticării şi tratării pacienţilor infectaţi cu coronavirusul SARS-CoV-2.

De asemenea, o creştere se reflectă şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 9,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior determinată de deconturile mai mari pentru plata medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum rezultat şi pentru decontarea serviciilor medicale în ambulatoriu.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 91,14 miliarde de lei în creştere cu 22% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată, în principal, de majorarea punctului de pensie, începând cu 1 septembrie 2019, cu 15%, respectiv de la 1.100 lei la 1.265 lei, a indemnizaţiei sociale pentru pensionari garantată cu 10%, majorarea alocaţiilor de stat pentru copii începând cu 1 mai 2019, precum şi indexarea acestora cu rata inflaţiei din anul 2019, începând cu 1 ianuarie 2020.

Totodată, începând cu luna aprilie s-au realizat plăţi determinate de măsurile care au fost luate cu caracter excepţional, în domeniul social şi economic, pentru diminuarea efectelor negative generate de pandemia de COVID 19, cum ar fi plata pentru indemnizaţii acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului în valoare de 3,98 miliarde de lei şi pentru indemnizaţii acordate pentru alţi profesioniştii, pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2 în valoare de 813,1 milioane de lei, precum şi sume acordate angajatorilor pentru decontarea unei părţi a salariului brut al angajaţilor menţinuţi în muncă (41,5%) în valoare de 639,6 milioane de lei.

De asemenea, se continuă decontări ale indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate pentru concedii medicale în scopul diminuării stocului de plăţi restante aferente acestora, astfel că până la sfârşitul lunii august plăţile au fost de 2,48 miliarde de lei, în creştere cu 61,1% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuieli cu investițiile mai mari cu 27%, ”cea mai mare sumă investită în economie în ultimii 10 ani”

Cheltuielile cu subvenţiile au fost de 4,94 miliarde de lei, cea mai mare parte dintre acestea fiind alocate către sectorul agricol şi transporturi, respectiv subvenţii pentru sprijinirea producătorilor agricoli, subvenţii pentru transportul călătorilor şi pentru diferenţe de preţ şi tarif.

Alte cheltuieli de 4,1 miliarde de lei au reprezentat, în principal, sume aferente titlurilor de plată emise de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, conform legislaţiei în vigoare, burse pentru elevi şi studenţi, alte despăgubiri civile, precum şi indemnizaţii acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităţilor de învăţământ (81 milioane lei).

Cheltuielile privind proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile (inclusiv subvenţiile de la Uniunea Europeană aferente agriculturii) au fost de 13,9 miliarde de lei, cu 21,5% mai mari comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost în valoare de 24,1 miliarde de lei, cea mai mare sumă investită în economie în ultimii 10 ani aferentă primelor 8 luni ale anului, în creştere cu 26,9% mai mult decât aceeaşi perioadă a anului precedent. În cadrul bugetului general consolidat, majorările apar la bugetul de stat şi la bugetele locale atât din fonduri naţionale, cât şi aferente proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile.

De asemenea, din bugetul Ministerului Afacerilor Interne s-au plătit 312,6 milioane de lei pentru achiziţionarea de produse - stocuri de urgenţă medicală, inclusiv scannere termice pentru combaterea răspândirii infecţiei cu coronavirusul SARS-COV-2.

Potrivit estimărilor oficiale, deficitul bugetar va urca la 8,6% din PIB în acest an, cinci puncte procentuale fiind legate direct de perioada de criză prin care trece România.