Profit.ro: Carburanți, alcool și țigări mai scumpe, în 2019. Accizele cresc peste nivelul prevăzut în Codul Fiscal, prin actualizare cu inflaţia
Bar, bauturi alcoolice
Accizele pentru acest an cresc peste nivelul prevăzut în actualul Cod Fiscal, prin actualizare cu inflaţia, noile niveluri fiind agreate anul trecut la nivel guvernamental, ceea ce va genera scumpiri la benzină, ţigări, alcool, conform calculelor Profit.ro.
De la 1 ianuarie, acciza este majorată la benzină de la 1.976 lei/1000 litri, la 2.038 lei/1000 de litri, cu 3,15% mai mare decât până în prezent.
Similar, acciza la motorină este majorată de la 1.838 lei/1.000 l la 1.896 lei/1.000 l. Impactul asupra preţului benzinei şi motorinei va fi de aproximativ 7 bani pe litru, relatează Profit.ro, preluat de News.ro.
Acciza aplicată la mia de ţigarete creşte începând cu 1 ianuarie de la 448,74 lei la 483,74 lei. Majorarea a fost necesară pentru a alinia nivelul acesteia cu cerinţele Uniunii Europene (UE), dar iniţial Guvernul stabilise un prag mai mic. Impactul asupra preţului unui pachet de ţigări va fi de 0,7 lei.
Accizele la bere cresc de la 3,3 la 3,4 lei pe hl (1 grad), iar cele pentru vinurile spumoase - de la 47,35 la 48,89 lei/hectolitru de produs. Acciza la vinurile liniştite şi la produsele intermediare se majorează de asemenea, de la 396,84 lei/hectolitru de produs la 409,34 lei.
Alcoolul etilic va “beneficia” de o majorare de acciză de la 3.300 lei la 3.411 lei/hectolitri de alcool pur, iar cel produs în micile distilerii, de o majorare de acciză de la 1.653 lei la 1.705 lei/hectolitru de produs.
Accizele la produsele energetice cresc şi ele. Acciza la electricitatea utilizată în scop comercial urcă de la 2,37 lei la 2,44 lei/MWh, iar cea utilizată în scop necomercial - de la 4,74 lei la 4,89 lei/MWh. Şi gazul petrol lichefiat utilizat pentru încălzire va trebui accizat mai mult de la 1 ianuarie, de la 537 lei/tonă la 555 lei/tonă.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS