BNR considera ca 11 banci din Romania au importanta sistemica
Euro
Banca Nationala a Romaniei (BNR) considera ca 11 banci de pe piata sunt de importanta sistemica si sunt obligate sa constituie amortizoare de capital de 1% din expunerile la risc.
Deciziile au fost luate in cadrul Comitetului National pentru Stabilitate Financiara (CNSF), ultima sedinta avand loc in 10 martie.
Astfel, pe baza datelor raportate la 30 iunie 2016, institutiile de credit identificate ca avand un caracter sistemic sunt Banca Comerciala Romana (BCR), BRD - Groupe Societe Generale, UniCredit Bank, Raiffeisen Bank, Alpha Bank Romania, Bancpost, Piraeus Bank, Banca Transilvania, CEC Bank, Garanti Bank si OTP Bank.
Pentru Piraeus si OTP, amortizorul se aplica la un nivel de 1% incepand cu data de 1 martie 2017.
In 10 martie, la ultima sedinta, Comitetul a recomandat BNR, "in calitate de autoritate competenta, mentinerea amortizorului anticiclic de capital pentru institutii de credit la 0 (zero) la suta, nivel implementat incepand cu data de 1 ianuarie 2016, concomitent cu monitorizarea foarte atenta a evolutiilor privind indatorarea sectorului populatiei", arata un comunicat transmis de BNR.
In schimb, de la 1 martie, amortizorul de capital pentru risc sistemic se dezactiveaza, a decis CNSF.
Potrivit legislatiei, CNSF emite periodic recomandari privind aplicarea amortizoarelor de capital in Romania, iar BNR monitorizeaza expunerile bancilor catre tarile UE si tarile terte, urmand sa propuna masuri care se impun daca aceste expuneri devin semnificative.
Pe acelasi subiect: