Isarescu: “Cu un an agricol bun, vom avea o crestere economica mai mare de 1,6%.” BCR nu exclude un avans de 2,5%, printre cele mai mari din UE
Analistii BCR au revizuit in urcare estimarea de crestere economica a Romaniei pentru acest an, de la 1,1% la 1,8%, pe baza unei prognoze privind o productie agricola cu 10% mai mare fata de 2012 si a cresterii exporturilor in afara Uniunii Europene cu aproximativ 20%.
"Cresterea de 1,8% este o estimare realista, chiar conservatoare as putea spune. Nu excludem o crestere economica mai mare, de pana la 2,5%, daca vom avea o buna absorbtie a fondurilor europene si o productie agricola foarte buna. Daca aceste doua conditii se vor indeplini, nu excludem ca Romania va avea o crestere de 2,5% in acest an", a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, Eugen Sinca, analistul-sef al BCR.
El a aratat ca estimarea analistilor BCR nu are nicio legatura cu estimarea Comisiei Europene. Guvernul, FMI si CE estimeaza pentru acest an o crestere a PIB de 1,6%. Anul trecut, economia a avansat cu 0,7%.
Sinca a adaugat ca Romania va avea in acest an cea mai ridicata crestere economica din UE, excluzand Estonia, Letonia si Lituania.
"Romania are capacitate foarte buna de atragere a investitiilor straine directe in acest an. Alaturi de tarile baltice, Romania are cea mai mare sansa de a iesi din procedura de deficit bugetar excesiv, asa ca ne asteptam la influxuri de investitii straine directe", a mai spus Sinca.
Potrivit calculelor analistilor BCR, fiecare miliard de euro atras din fonduri structurale si de coeziune contribuie cu 0,3 puncte procentuale la cresterea economica pe termen scurt, de maxim 12 luni. Astfel, daca Romania va atrage 1 miliard de euro in plus din aceste fonduri, la cresterea economica estimata de 1,8% se vor adauga 0,3 puncte procentuale, ajungand la 2,1%.
"Acesta este aportul doar din fonduri structurale si de coeziune, daca mai punem si agricultura, rezultatul ar putea fi mult mai bun", a adaugat analistul-sef al BCR.
El a atras atentia ca Romania trebuie sa creasca investitiile in cercetare pentru imbunatatirea competitivitatii, acestea fiind necesare si in agricultura, unde randamentele obtinute sunt la jumatate fata de cele din tarile dezvoltate.
Totodata, Sinca a aratat ca la cresterea economica estimata de 1,8%, agricultura are o contributie de 0,3-0,4 puncte procentuale, iar daca productia agricola va fi "exceptionala" in acest an, avansul PIB ar putea ajunge la 2,3-2,4%. "Am fost prin tara, semnalele din agricultura sunt bune pentru culturile de vara, insa exista riscuri pentru culturile din toamna, cu seceta din luna mai", a mai spus analistul sef al BCR.
Comisarul pentru afaceri economice si monetare, Olli Rehn, a declarat saptamana trecuta ca Romania, Letonia si Lituania sunt candidate evidente pentru iesirea din procedura de deficit excesiv, intrucat se afla "ferm" pe calea corectarii sustenabile a deficitului bugetar.
Comisia Europeana a inrautatit prognoza de crestere economica a zonei euro pentru acest an la -0,4%, pe fondul crizei datoriilor de stat si problemelor din sectorul bancar, iar Olli Rehn a vorbit despre o "criza a somajului", care trebuie combatuta prin reforme structurale. Astfel, Produsul Intern Brut (PIB) al zonei euro va scadea in acest an cu 0,4%, cu o revenire modesta, de 1,2%, anticipata pentru anul viitor, potrivit prognozei economice de primavara, prezentata saptamana trecuta de Comisia Europeana.