Vladescu: Scrisoarea catre FMI trebuie aprobata pana miercurea viitoare, ca sa primim banii! VIDEO!
Scrisoarea catre FMI trebuie aprobata de Guvern pana miercurea viitoare, ca sa poata fi avizata si de board-ul Fondului, la finele lunii iunie, a declarat, marti, ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, citat de Mediafax, dupa intalnirea cu CES, de la care au lipsit insa sindicatele, fiind prezent un singur reprezentant al acestora!
"Miercurea viitoare este termenul limita de aprobare in Guvern a scrisorii pentru ca aceasta sa intre in aprobarea FMI de la finele lunii iunie", a afirmat Vladescu. Urmatoarea transa din imprumut ar trebui sa vina dupa aprobare, la sfarsitul lunii iunie.
Anterior, ministrul aratase ca la intalnirea cu patronatele acestea au anuntat ca vor veni cu o noua propunere de scrisoare. La intalnire a participat un singur reprezentant al sindicatelor.
"Am discutat diverse propuneri. Nu sunt modificari solide fata de forma scrisorii pe care am prezentat-o", a spus Vladescu dupa intalnire.
El a mentionat ca se astepta ca sindicatele sa trimita mai multi reprezentanti si ar fi vrut sa vada mai multe variante de lucru din partea acestora. Reamintim ca sindicatele au "promis" autoritatilor ca peste 60.000 de oameni vor fi prezenti miercuri in fata Guvernului la mitingul anti-guvernamental!
Ce a mai discutat ministrul Finantelor cu patronatele?
Tot marti, Vladescu a anuntat patronatele ca transferurile pentru fondurile de pensii private vor fi reduse.
Potrivit lui Stefan Radeanu, vicepresedinte al Uniunii Generale a Industriasilor din Romania, ministrul Finantelor a comunicat patronatelor, prezente la intalnire, ca transferurile pentru fondurile de pensii private obligatorii vor fi reduse de la 2,5% din salariul brut la 0,5% din salariul brut.
Vladescu le-a spus reprezentantilor patronatelor si singurului reprezentant al sindicatelor prezent la discutii - Sabin Rusu, din partea Confederatiei Sindicatelor Democratice - ca masura este necesara pentru echilibrarea sectorului de pensii si ca va fi aplicata pana la sfarsitul anului 2011.
Patronatele s-au intalnit marti cu ministrii Muncii, Mihai Seitan, si Finantelor, Sebastian Vladescu, pentru a discuta despre scrisoarea de intentie catre Fondul Monetar International.
La discutii au fost invitate si sindicatele, insa acestea nu au participat, cu exceptia lui Rusu. Sindicalistii au refuzat sa participe, nemultumiti de faptul ca Guvernul nu vrea sa modifice conditiile din acordul cu FMI.
Guvernul se afla in prezent pe ultima suta de metri in privinta masurilor convenite cu Fondul.
Reprezentantii sindicatelor si patronatelor, membri ai CES, ar fi trebuit sa se intalneasca, marti dupa-amiaza, in formula completa cu ministrii Muncii, Mihai Seitan, si Finantelor, Sebastian Vladescu, pentru a discuta despre scrisoarea de intentie catre FMI.
In prealabil, Consiliul Economic si Social informase Guvernul cu privire la pozitia membrilor exprimata luni in plen. Ca urmare a acestei pozitii, sindicatele si patronatele au fost chemate, marti, la discutii, la Ministerul Finantelor, cu cei doi demnitari.
Ce s-a intampla la CES?
Ieri, toata lumea astepta cu sufletul la gura decizia Consiliului Economic si Social (CES), care trebuia sa decida ce venituri se taie si cu cat. Pentru ca membrii CES-ului nu au putut formula un aviz clar, in favoarea sau impotriva masurilor din scrisoarea catre FMI, mingea se afla din nou in terenul Guvernului, care nu a luat inca o pozitie oficiala fata de cerintele partenerilor sociali.
Scrisoarea catre Fond ar trebui, insa, semnata cat mai repede, in condiile in care neaplicarea de la 1 iunie a masurilor agreate poate conduce la intarzierea urmatoarei transe, sau, mai rau, la intreruperea acordului.
De altfel, Executivul nu are in plan in acest moment adoptarea scrisorii de intentie privind acordul cu FMI fara un aviz favorabil din partea CES, au declarat pentru incont.ro surse guvernamentale inaintea sedintei de marti.
Potrivit acestora, scrisoarea trebuie totusi transmisa Fondului in maximum o saptamana, iar daca va contine schimbari majore fata de varianta convenita, misiunea FMI trebuie sa revina la Bucuresti pentru noi negocieri cu Guvernul.
Partenerii sociali, prezenti ieri la sedinta CES-ului, au cerut Guvernului sa redacteze o noua scrisoare, care sa tina cont de cerintele lor.
Sindicatele, care au cerut aviz negativ pe masurile cuprinse in scrisoare, nu sunt de acord cu taierea salariilor si a pensiilor si propun mai degraba taierea cheltuielilor cu achizitiile publice.
Patronatele, de cealalta parte, au fost de acord, in principiu cu masurile propuse de Guvern, mai putin cu reducerea pensiilor mai mici de 1.000 de lei.
In opinia presedintelui Cartel Alfa, Bogdan Hossu, Guvernul are doua variante: fie aproba scrisoarea initiala, ceea ce va baga Romania in greva generala, fie se va elabora un alt document, tinand cont de revendicarile sindicatelor.
"Daca vor adopta scrisoarea asa cum este acum vom incepe un razboi de uzura. Vom cere demisia Guvernului si vom declansa greva generala. Stim ca situatia este grava, dar nu suntem de acord sa plateasca numai unii. Vrem o solutie de compromis", declara Hossu, dupa sedinta CES-ului.
Oricum ar fi, intarzierea sau modificarea scrisorii de intentie catre FMI va atrage penalizari pentru Romania. In cazul in care documentul va fi modificat, reprezentantii FMI vor trebui sa revina in Romania si sa stabileasca alte masuri de crestere a veniturilor la buget. Inclusiv cresterea TVA sau a cotei unice.
Daca adoptarea scrisorii intarzie dupa 1 iunie, transa de la FMI va fi amanata, ceea ce va obliga Romania sa caute alte imprumuturi pe pietele interne, imprumuturi cu mult mai scumpe decat banii de la FMI.
Guvernul nu se grabeste insa sa modifice documentul. Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, declara, aseara, la un post de televiziune, ca reducerea cu 25% a fondului de salarii, si nu a salariilor, nu ar aduce economia de care Romania are nevoie in acest moment.
“Exista aceasta perioada de gratie de 6-7 luni in care sindicatele, patronatele si Guvernul ar trebui sa gaseasca solutii pentru un mixt optim intre numarul de personal si fiecare tip de activitate si tip de salarizare. Trebuie intrat intr-un sistem mai simplu, cu mai putine trepte si o mai mica disparitate intre cel mai mic si cel mai mare salariu si sa avem la 1 ianuarie 2011 un sistem functional. Pe acest sistem, reducerea de 25% poate fi atenuata, pentru unii chiar eliminata, in functie de deciziile care se iau in structura salariatilor bugetari la acel moment”, a spus Vladescu.
Ministrul Finantelor a subliniat ca, din punctul sau de vedere, pachetul de masuri prezentat de presedintele Traian Basescu este “prima si cea mai buna cale”, cea mai buna solutie in acest moment.
Pana cand Executivul ia o decizie referitoare la masurile de austeritate, sindicatele isi continua protestele, maine urmand sa scoata 60.000 de oameni in strada.
Mai multe despre:
#Consiliul Economic si Social#FMI#reducere salarii si pensii#scrisoare de interntie
Pe acelasi subiect: