Asociațiile de consumatori critică modul în care se face amânarea ratelor: “Guvernul nu permite redresarea debitorului, ci îl ajută indirect să ajungă în executare silită”
Lei, bani
Măsurile Guvernului cu privire la amânarea ratelor la credite nu sprijină în mod real debitorii, acordă beneficii substanţiale băncilor şi sunt chiar mai dezavantajoase decât unele dintre soluţiile propuse de anumiţi finanţatori, consideră asociaţiile care reprezintă consumatorii.
"În opinia noastră, măsurile luate de Guvern nu sprijină în mod real debitorii, acordă beneficii substanţiale băncilor şi instituţiilor financiare nebancare şi sunt chiar mai dezavantajoase decât unele dintre soluţiile propuse din proprie iniţiativă de anumiţi finanţatori. Ordonanţa de urgenţă sprijină mai degrabă sistemul financiar-bancar în loc să îi ajute, aşa cum ar fi fost normal, mai mult pe împrumutaţi, asigurând un climat vădit de dezechilibru într-un context economic şi aşa extrem de dificil", se arată într-un comunicat al asociaţiilor reprezentative ale consumatorilor utilizatori de servicii financiar-bancare şi avocaţilor specializaţi în protecţia drepturilor consumatorilor.
Potrivit ordonanţei adoptate joi seara de Guvern, împrumutaţii care înregistrează întârzieri la plata ratelor, anterior declarării stării de urgenţă în contextul pandemiei de coronavirus, nu sunt eligibili pentru a obţine suspendarea ratelor. În aceste condiţii, asociaţiile arată că Guvernul nu permite redresarea debitorului într-un context de criză, ci îl ajută indirect să ajungă în faza de executare silită, cu toate consecinţele dramatice care derivă asupra familiei debitorului.
Totodată, aceştia subliniază că autorităţile generează împovărarea debitorilor prin capitalizarea dobânzilor din perioada suspendării plăţii ratelor, în interesul sistemului financiar-bancar, fapt nepermis de legislaţia în vigoare. "Aşadar, pe perioada de suspendare, dobânda aferentă ratelor respective va fi introdusă în soldul rămas de rambursat, asupra noului sold (semnificativ mai mare, în unele cazuri) urmând a se aplica dobânda contractuală. Pe înţelesul tuturor, băncile şi instituţiile financiar-nebancare vor aplica dobândă la dobândă", se arată în comunicat.
Mai mult, potrivit documentului, statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, cu bani de la bugetul de stat, alimentat de contribuabili, garantează dobânda capitalizată aferentă creditelor ipotecare în proporţie de 100% pentru sistemul financiar-bancar. "Aşadar, consumatorul din România (în calitate de împrumutat şi contribuabil) este văduvit direct şi indirect de anumite sume de bani, în beneficiul sistemului financiar-bancar", se mai arată în comunicat.
Pe de altă parte, "vor continua executările silite şi recuperările de creanţe, cu uriaşele probleme şi abuzuri semnalate de consumatori. Reţinerea unei părţi însemnate din venitul debitorului (poprirea), respectiv vânzarea la licitaţie publică a bunurilor acestuia, chiar şi la preţuri ridicol de mici sunt în continuare permise, ordonanţa de urgenţă ignorând solicitările asociaţiilor consumatorilor utilizatori de servicii financiare în legătură cu suspendarea temporară a procedurilor de recuperare de creanţe, respectiv de executare silită", subliniază comunicatul citat.
Asociaţiile menţionează, în context, că în cazul altor acte normative recente ale Guvernului de susţinere a unor segmente ale mediului de afaceri, amânarea plăţii chiriilor şi a utilităţilor nu a fost însoţită de majorarea ulterioară a acestora.
Mai mult, decizia de suspendare a ratelor rămâne la latitudinea băncii sau a instituţiei financiare nebancare, care va analiza cererea debitorului şi o va aproba în condiţiile unor norme emise în termen de 15 zile de către Ministerul Finanţelor Publice.
"Cel mai probabil, şi aceste norme vor fi adoptate de Ministerul Finanţelor Publice la fel cum a fost adoptată şi ordonanţa de urgenţă - împreună cu Banca Naţională a României şi cu industria bancară, fără participarea reprezentanţilor consumatorilor. Măsurile anunţate de către Guvern sunt mai dezavantajoase pentru consumatori în comparaţie cu cele anunţate anterior, din proprie iniţiativă, de unii finanţatori. Este foarte probabil ca, în urma adoptării ordonanţei de urgenţă, aceştia vor renunţa la soluţiile propuse anterior şi vor aplica dispoziţiile ordonanţei de urgenţă. Este neclar dacă implementarea măsurilor anunţate de către Guvern se va face prin act adiţional sau direct în temeiul legii, fiind extrem de important ca într-un asemenea context băncile şi instituţiile financiare nebancare să nu profite de vulnerabilitatea consumatorului pentru a opera şi alte modificări contractuale, astfel cum s-a întâmplat în trecut în numeroase ocazii, în detrimentul consumatorilor", se menţionează în comunicatul citat.
În aceste condiţii, asociaţiile de consumatori solicită Guvernului României să procedeze de urgenţă la revederea prevederilor actului normativ, urmată de modificarea substanţială a acestuia, cu participarea activă în procesul decizional a asociaţiilor de consumatori, pentru a asigura un echilibru de opinie şi de legiferare absolut obligatoriu la nivelul unui stat membru al Uniunii Europene.
"Facem precizarea că, până la acest moment, asociaţiile de consumatori au fost cu desăvârşire ignorate, în ciuda faptului că au fost printre primele care au venit cu propuneri şi solicitări în acest sens, la discuţii participând, conform declaraţiilor publice exclusiv reprezentanţii sistemului bancar şi ai Băncii Naţionale a României”, se mai arată în documentul semnat de Alin Iacob, preşedinte AURSF, Dorinel Tănase, preşedinte CREDERE, Gheorghe Piperea avocat, preşedinte Parakletos şi Alexandra Burada, avocat.
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a anunţat joi seara că plata ratelor se poate suspenda, la solicitarea persoanelor fizice sau juridice, pe o perioadă de până la 9 luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020. Ministrul a subliniat că de această facilitate pot să beneficieze cei care au fost afectaţi direct sau indirect de pandemia de Covid-19.
Pe de altă parte, Florin Cîţu a precizat că, în ceea ce priveşte dobânda, aceasta se capitalizează la soldul creditului existent, dar se reeşalonează pe toată durata creditului. Excepţie fac împrumuturile ipotecare pentru care dobânda se plăteşte eşalonat pe o perioadă de 5 ani iar statul garantează 100% plata dobânzii capitalizate.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS