Virgil Popescu: “Acest miliard de euro pentru IMM-uri se va duce în economie anul acesta.” Ce firme primesc cei mai mulți bani
Economii, bani, euro, salarii
Ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat luni seara că suma de un miliard de euro pentru IMM-uri din pachetul de relansare economică se va duce în economie anul acesta, iar banii vor merge, probabil, către 100.000 de firme.
"Am avut o întâlnire de lucru cu ministrul Boloş (ministrul Fondurilor Europene, n.r.), şi echipa de la Ministerul Economiei cu echipa de la Ministerul Fondurilor Europene, şi am discutat despre implementarea acestui pachet de relansare economică de un miliard de euro pentru IMM-uri. Aş vrea să reiau acest subiect şi să mai spun încă o dată ceea ce dorim să facem - şi când vom face şi cum vom da drumul la aceste proiecte. Practic 100 milioane de euro se vor duce în micro-granturi de 2.000 de euro pentru companiile care nu au salariaţi, care au unul sau doi acţionari, care nu sunt şi salariaţi, care nu au beneficiat de nicio protecţie în timpul perioadei, nefiind salariaţi nu puteau să aibă şomaj tehnic. 350 milioane de euro se vor duce clar cu dedicaţie pentru turism, pentru industria HoReCa, pentru transporturi şi pentru organizările de evenimente, granturi de capital de lucru, practic minim 5.000 euro, maxim 150.000 euro - este un maximum de 15% din cifra de afaceri. (...) Primesc o injecţie de capital directă, capital de lucru", a afirmat Popescu luni seara, la B1TV, potrivit Agerpres.
Ministrul Economiei a mai spus că banii vor putea fi folosiţi pentru capital de lucru, iar în perioada imediat următoare va fi pusă în dezbatere publică Ordonanţa de urgenţă care va operaţionaliza aceste granturi.
"Ne vom asigura că nu vor putea să îşi ridice dividende din aceşti bani pentru că nu este normal, sunt pentru capital de lucru, nu pentru a-şi plăti dividende neridicate. 550 de milioane se vor duce în granturi de investiţii până la maximum 200.000 euro (între 50.000 euro şi 200.000 euro) pe plan de afaceri, cu cofinanţare de 15%. Aici sunt mult mai multe industrii, inclusiv industria turismului. Asta am discutat astăzi în două ore şi jumătate, cum să punem la punct, o să punem în perioada imediat următoare în dezbatere publică Ordonanţa de urgenţă care va operaţionaliza aceste granturi şi, în următoarea şedinţă de Guvern, probabil săptămâna viitoare, când totul va fi gata, o vom implementa. Evident trebuie să ne vină şi aprobarea Comisiei pentru schemele de ajutor de stat", a mai spus Virgil Popescu.
Ministrul Economiei susţine că banii vor intra în economie în acest an.
"Tot acest miliard de euro de care vorbim se va duce în economie anul acesta. Vom încheia aceste contracte anul acesta şi toţi cei care pot să realizeze aceste proiecte vor primi aceşti bani anul acesta. (...) Vom avea nişte aplicaţii informatice care ne vor permite şi evaluare şi depunere şi contractare, practic tot atomatizat. Gandiţi-vă că vorbim despre un miliard de euro, bani care se vor duce la zeci de mii de firme, poate o sută de mii de firme cărora trebuie să le dăm aceşti bani din august până în 31 decembrie, o perioadă foarte scurtă de timp. Mulţi zic că este foarte greu. Vom reuşi acest lucru", a mai spus Popescu.
Potrivit acestuia, pentru următorii cinci ani sunt planificate investiţii de 100 de miliarde de euro în infrastructură.
"Vorbim în următorii cinci ani de o anvelopă de investiţii de 100 de miliarde de euro - şi foarte mulţi bani se vor duce spre infrastructură, că este infrastructură de transport, că este infrastructură energetică, că este infrastructură digitală, banii se vor duce ţintiţi către aceste lucruri", a adăugat ministrul Economiei.
Pe acelasi subiect: