Seful platformei petrochimice Bradu de la Pitesti a fost numit director general al Oltchim
Platforma industriala a combinatului Oltchim din Ramnicu Valcea. Sursa: Mediafax Foto
Noul director general al Oltchim Ramnicu Valcea este Marian Parvu, seful platformei petrochimice Bradu de la Pitesti, sectie a combinatului, decizia luandu-se in cadrul unei intalniri la Ministerul Economiei, scrie Mediafax.
Potrivit liderul Sindicatului Victoria, Corneliu Cernev, miercuri, la sediul Ministerului Economiei, a avut loc o discutie la care au participat parlamentari valceni, prefectul Mircea Nadolu, presedintele Consiliului Judetean, Ion Cilea, administratorii judiciari si sefii sindicatelor, precum si ministrul Andrei Gerea.
"A fost o intalnire utila, au fost discutii utile in care ministrul Andrei Gerea a promis ca in doua saptamani va veni la Ramnicu Valcea, iar in acest interval de timp se va realiza un tablou complet al creditorilor, iar ulterior se va infiinta societatea Oltchim II. Azi (n.r. - miercuri) s-a decis ca directorul general al Oltchim sa fie inginerul Marian Parvu, cel care a condus pana in prezent platforma petrochimica Bradu de la Pitesti, acesta inlocuindu-l pe Mihai Talpasan, care este acum adjunct. A fost o intalnire utila", a declarat Corneliu Cernev.
In cadrul intalnirii au fost abordate teme privind acordarea pana in 30 noiembrie a drepturilor salariale restante pentru angajatii mentinuti in activitate si a drepturilor salariale si platilor compensatorii, conform contractului colectiv de munca, pentru persoanele disponibilizate din combinat si preluarea personalului care asigura serviciile de mentenanta de la societatea Mentchim, unitate externalizata, cu capital integral al Oltchim.
De asemenea, s-a discutat despre reducerea cheltuielilor neeconomice prin diminuarea numarului de directori de la 21 la maximum 8 si a excesului de servicii puse la dispozitia acestora, respectiv autoturisme, oficii de secretariat si protocol, revizuirea in regim de urgenta si imbunatatirea planului de reorganizare pentru functionarea societatii Oltchim in sistem integrat cu rafinaria Arpechim Pitesti, conversia in actiuni a creantelor Electrica, AVAS, CFR Marfa, Salrom, asigurarea capitalului de lucru in valoare de 50 milioane euro pentru repunerea in functiune si atingerea parametrilor productivi in instalatiile de care depind rentabilitatea.
La sfarsitul lunii iulie, Oltchim a trimis in somaj tehnic 715 salariati, pana la 8 septembrie, ca urmare a lipsei de materii prime, capitalului de lucru si functionarii la capacitate redusa a instalatiilor. Totodata, combinatul si-a redus programul de lucru de la 5 zile la 4 zile, pentru perioada 29 iulie - 8septembrie, pentru angajatii apartinand Directiei Petrochimice.
Ca urmare a acestei decizii, sindicalistii de la Oltchim au cerut premierului Victor Ponta sa desemneze o comisie de analiza si decizie la nivelul combinatului, sustinand ca administratorii judiciari "au deosebita placere sa duca Oltchim la faliment prin concedieri colective, somaj tehnic si nefunctionarea instalatiilor".
In luna iunie, peste 900 de salariati de la Oltchim - 605 de la Ramnicu Valcea si 327 de la Divizia Petrochimica Bradu-Pitesti - au fost disponibilizati, numarul angajatilor ajungand la 2.330.
Mai multe despre:
#Oltchim#companiile de stat
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS