Afaceristul anului : un roman de 21 de ani detine 240 de firme !
La 21 de ani, Daniel are 240 de firme pe numele lui. Dar nu-l invidiati pentru norocul sau si nu-l banuiti c-ar fi reusit in afaceri. Are datorii de sute de milioane de lei si n-a platit nimic. Dimpotriva! Dupa scenariul clasic, aplicat si de alti escroci, a pagubit statul si a disparut in ceata.
Desi este extrem de tanar, Daniel administreaza pe hartie peste 240 de firme. Daca ne uitam la domeniile de activitate putem trage concluzia ca se pricepe la orice: de la transporturi, la asigurari si constructii, pana la vanzari auto.
S-a implicat putin si in vanzarea de medicamente sau in industria media. In realitate, toate aceste societati au datorii mari, fie la stat, fie la alti parteneri. Iar Daniel a fost de acord sa le preia pe numele lui in schimbul a catorva mii de euro.
In caz ca va intrebati unde locuieste cel mai realizat om de afaceri din 2009, ei bine, nu sta in Cartierul Primaverii si nici in Pipera, ci intr-un bloc de zece etaje de pe Soseaua Oltenitei.
Nu raspunde insa nimeni la usa, iar vecinii nu l-au mai vazut de luni bune si asteapta inca sa-si plateasca datoria de peste 4.500 de lei la intretinere. Povestesc ca le-a cerut de multe ori semnatura pentru a-si trece o parte din firme pe adresa din Bucuresti.
“Zic ce firma vrei sa-ti deschizi? A, ca nu stiu… familiala, dar ce firma? Pe el l-a cautat mai demult politia, de ce nu stiu. L-a cautat si anul trecut de 4-5 ori”, spune un vecin de bloc.
Cei de la Garda Financiara se intalnesc des cu astfel de cazuri, dar foarte rar reusesc sa-i si prinda pe vinovati.
"Aceasta persoana care a cumparat societatile nu functiona in sediu social, nu are niciun fel de activitate. Banuiesc ca o sa gasim ca nici nu e in toate mintile, ca nu are nici calitatea de a conduce o societate”, explica Dragos Rusu, comisar sef adjunct la Garda Financiara.
Autoritatile admit ca n-au gasit inca o solutie.
"Masurile legale in ceea ce priveste cesionarea firmelor sunt foarte greu de implementat, pentru ca este vorba de libertatea cetatenilor de a constitui firme”, explica ministrul Finantelor Sebastian Vladescu.
Iar in lipsa unor decizii ferme, cine pierde anual miliarde? Desigur, bugetul de stat.
Pe acelasi subiect: