OMV: Petrom nu se afla pe masa negocierilor cu Gazprom. Nu renuntam la managementul activelor strategice
OMV, proprietarul Petrom, sustine ca nu va renunta la managementul activelor strategice in cadrul negocierilor cu Gazprom privind un schimb de active, iar OMV Petrom nu face obiectul discutiilor.
"Am declarat foarte clar ca nicio actiune a OMV si, in consecinta, a OMV Petrom nu se afla pe masa negocierilor. Orice presupunere legata de schimbul de active este falsa, intrucat suntem la inceputul procesului de negociere si nu s-a luat inca nicio decizie. De asemenea, am mai declarat foarte clar ca nu vom renunta la dreptul de management in niciun activ strategic. OMV Petrom a fost, este si va fi un activ de baza, iar Romania ramane o piata-cheie", au afirmat reprezentantii OMV, transmite Agerpres.
OMV si Gazprom au convenit in septembrie un posibil schimb de actiuni. Cu toate acestea, pana in prezent, nu s-a decis care sunt activele ce ar urma sa fie oferite in mod concret de OMV grupului Gazprom in schimbul unei participatii de 25% la zacamantul de gaze naturale Urengoy din Siberia.
Directorul general de la OMV, Rainer Seele, a declarat la finele anului trecut ca grupul energetic austriac a pregatit o lista scurta cu trei nume de active pentru un posibil schimb cu Gazprom.
Potrivit unui articol aparut in presa austriaca in decembrie 2015, rafinariile OMV de la Schwechat (Viena) si Burghausen am Inn (Bavaria) ar urma sa fie transferate unei companii separate, pentru a permite participarea rusilor de la Gazprom.
Numai afacerile OMV din Romania nu vor suferi modificari, pentru ca autoritatile romane nu vor permite implicarea grupului rus Gazprom in afacerile Petrom.
Discutiile dintre compania austriaca si gigantul rusesc au starnit controverse si in Austria. La finele anului trecut, Brigitte Ederer, fost membru in Consiliul de supraveghere al holdingului austriac OIAG, actionarul majoritar de la OMV, a lansat un avertisment cu privire la vanzarea operatiunilor, apreciind ca a crescut riscul ca OMV sa fie privatizat printr-o metoda la rece.
"Afacerile cu petrol si gaze ale OMV vor merge din ce in ce mai mult spre rusii de la Gazprom, iar divizia profitabila de produse chimice Borealis va merge spre fondul de stat din Abu Dhabi. Pentru ambele nu exista insa motive obiective de vanzare. Rusia este interesata sa castige pozitii in Europa de Vest, iar Borealis, cu produsele sale, este lider mondial pe nisa sa de piata. De ce ar trebui sa vindem aceste active atat de valoroase?", s-a intrebat Brigitte Ederer, intr-un interviu in Der Standard.
In opinia Brigittei Ederer, intrebarea este daca OMV are nevoie de o participatie minoritara la un camp de gaze naturale din Siberia.
"Rusia are tot interesul sa furnizeze gaze Europei de Vest. Problema este ca OMV intentioneaza sa achizitioneze aproape 25% dintr-un camp de gaze din vestul Siberiei. Pentru asta nu se vrea sau nu se poate plati in numerar, astfel ca va avea loc un schimb de active cu grupul austriac. Nu stiu cat de valoros este acest camp de gaze, deoarece evaluarea este secreta. Publicul nu are acces la aceasta informatie. Aici nu este vorba despre obiectivele private ale sefului OMV, Rainer Seele, ci de interesele strategice ale statului austriac" a subliniat Ederer.
In aceste conditii, Brigitte Ederer si-a exprimat dorinta ca Ministerul austriac de Finante sa se implice intr-o posibila tranzactie dintre OMV si Gazprom, chiar daca acest lucru ar fi dificil. Ederer a subliniat ca este important sa nu aiba loc o privatizare "prin usa din spate", printr-un schimb de active.
In replica, purtatorul de cuvant al OMV, Johannes Vette,r a tinut sa precizeze ca ar fi vorba doar de cedarea unor participatii minoritare la unele active.
Anul trecut, OMV a platit statului austriac dividende in valoare de 409 milioane de euro pentru cele 31,5% din actiunile grupului OMV detinute de statul austriac prin intermediul OIAG. Holdingul austriac de stat OIAG si fondul de stat International Petroleum Investment Company (IPIC) din Abu Dhabi au un pact al actionarilor prin care cele doua entitati controleaza pachetul majoritar de actiuni la OMV. OIAG detine 31,5% din actiunile OMV, iar IPIC 24,9%.
La randul sau, OMV detine 51,01% din actiunile OMV Petrom, statul roman, prin Ministerul Energiei, detine 20,64%, Fondul Proprietatea detine 18,99%, iar 9,36% se tranzactioneaza liber la Bursa de Valori Bucuresti.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS