Guvernul a modificat programul IMM Invest și a adoptat IMM Factor, prin care statul acordă garanții de 50% pentru plata facturilor prin credit
Lei, bani
Guvernul a adoptat, în formă finală, ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Programului IMM Invest, a anunţat, luni, şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă, la Palatul Victoria.
"După primirea tuturor avizelor necesare şi preluarea observaţiilor primite în cadrul acestor avize, a fost adoptată ordonanţa de urgenţă în formă finală pentru modificarea Programului IMM Invest. Astfel, a fost majorat plafonul de garanţii de la 15 miliarde de lei la 20 de miliarde de lei, perioada ajutorului de stat sub forma dobânzii subvenţionate 100% în cadrul acestor credite pentru capital de lucru şi investiţii a fost modificată la o perioadă standard pentru toţi beneficiarii din cadrul acestui program, respectiv opt luni de zile de la data acordării creditului", a precizat Dancă.
El a adăugat că o altă modificare "importantă" vizează accesul IMM-urilor la credite pentru capital de lucru în aceleaşi condiţii de garanţii de stat şi cu dobândă subvenţionată de stat, respectiv majorarea plafonului pentru acest tip de credite la 5 milioane de lei, de la 1 milion de lei.
"Practic, IMM-urile vor putea accesa şi această facilitate de credit pentru capital de lucru până la 5 milioane de lei", a explicat Ionel Dancă.
Guvernul a aprobat și Programul IMM Factor
Guvernul a aprobat, totodată, prin ordonanţă de urgenţă, Programul IMM Factor, prin care statul oferă firmelor garanții pentru plata facturilor restante.
"A fost adoptată ordonanţa de urgenţă pentru aprobarea Programului IMM Factor. În acest caz vorbim despre garanţii de stat în cuantum de 50% din valoarea finanţării de acest tip, costuri de garantare subvenţionate de stat, iar valoarea maximă a facilităţii de finanţare este de 5 milioane de lei pe beneficiar", a spus Dancă.
El a explicat că este vorba despre un stimulent pentru piaţa financiar-bancară de a veni în sprijinul IMM-urilor şi al companiilor care, în această perioadă, din cauza dificultăţilor economice, pot suferi din cauza întârzierilor în plata facturilor pe care le-au emis.
"O companie care doreşte să primească banii pentru serviciile sau bunurile furnizate, în baza facturii, cere unui finanţator bancar plata acestei facturi, are acces imediat la lichidităţi, urmând ca banca să primească valoarea respectivei facturi de la client la momentul scadenţei acelei facturi. Pentru a încuraja un astfel de sistem, care există în foarte multe ţări europene (...), statul vine şi stimulează accesul companiilor la un astfel de instrument prin forma aceasta a garanţiilor de stat", a indicat Ionel Dancă, la finalul şedinţei Guvernului.
Potrivit acestuia, valoarea plafonului de garanţii în cadrul acestei scheme este de un miliard de lei, pentru o perioadă de 12 luni. "În această perioadă, prin acest instrument, companiile vor putea avea acces mai uşor la lichidităţi ca urmare a decontării facturilor prin sistemul de factoring”, a completat şeful Cancelariei prim-ministrului.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS