Grupul norvegian Visma, evaluat la peste 8 mld. euro, preia jumătate din start-up-ul românesc SmartBill. Fondatorii păstrează controlul companiei
Radu Hasan, CEO SmartBill
Grupul norvegian Visma, evaluat la peste 8 miliarde de euro, intră în acționariatul SmartBill, preluând jumătate din companie.
Fondatorii, Ioana Hasan, Radu Hasan și Mircea Căpățînă, păstrează controlul, ocupându-se în continuare de dezvoltarea afacerii, a anunțat compania.
SmartBill și-a multiplicat de 5 ori business-ul în ultimii 4 ani, cu creșteri anuale de 50%, fiind liderul pieței de soluții financiar-contabile din România. Atragerea în acționariat a Visma va facilita menținerea ritmului accelerat de creștere și dezvoltarea ecosistemului SmartBill, menit să îmbunătățească activitatea IMM-urilor din România.
“Am găsit în Visma partenerul ideal pentru a trece SmartBill la următorul nivel. Resursele și experiența lor ne vor ajuta să facem SmartBill și mai bun, să continuăm să inovăm și să facem viața antreprenorilor din România puțin mai ușoară. Sunt foarte mândru de ce a ajuns SmartBill și vreau să le mulțumesc co-fondatorilor mei, Ioana și Mircea, investitorilor noștri, dar mai ales excelentei echipe pe care am creat-o, care a avut cel mai important rol în dezvoltarea noastră din ultimii ani.
Această tranzacție este și o confirmare a faptului că misiunea noastră de a deveni primul ecosistem software pt IMM-uri din România este pe punctul de a se îndeplini, dar și că soluțiile noastre de facturare, gestiune și contabilitate în cloud sunt la nivelul pe care ni-l dorim. Nu în ultimul rând, aș vrea sa mulțumesc și clienților noștri, fără ei nu am fi ajuns aici. Avem o mulțime de surprize plăcute pentru ei în viitorul apropiat, e momentul perfect pentru a fi parte din ecosistemul SmartBill”, spune Radu Hasan, Co-Founder & CEO, despre tranzacție și despre planurile de viitor ale SmartBill.
Tranzacția a fost asistată de firmele de avocatură RTPR & Allen & Overy și Wolf Theiss și este la acest moment în process de aprobare de către autoritățile române.
Această nouă achiziție este în concordanță cu strategia Visma de a produce și livra cele mai bune soluții cloud pentru conducerea și gestiunea afacerilor mici și mijlocii, în Europa de nord și Europa centrala și de est. SmartBill este o suită de aplicații cloud de cea mai bună calitate, fiabilitate și ușurință în utilizare, exact lucrul pe care îl căuta Visma pentru piața românească.
"Misiunea Visma este aceea de a ajuta companiile și organizațiile să-și îmbunătățească productivitatea și să ofere o mai bună abordare în ceea ce privește digitalizarea, integrarea și automatizarea proceselor economice. Intrând ca asociat în SmartBill, Visma va pune la dispoziție un brand puternic, experiența unei companii lider de piață pe segmentul cloud și resurse pentru dezvoltare. De asemenea, SmartBill va ajuta la consolidarea unei noi piețe pentru grupul Visma", a spus Jostein Håvaldsrud, Product Director, Visma Group.
Grupul Visma, liderul pieței de servicii cloud din nordul Europei și din mai multe alte țări, deja prezent în România cu birouri de R&D în Sibiu și Timișoara (peste 500 de angajați), devine astfel un jucător activ în piață.
SmartBill este primul ecosistem software de business din România, având ca principal obiectiv automatizarea proceselor, transferul de date, precum și emiterea de documente, eliminând astfel munca manuală, redundantă, de reintroducere de date în diverse sisteme. Un exemplu elocvent ar fi: informațiile unei comenzi dintr-un magazin online ajung până în balanța contabilă a ambelor părți, fără să mai fie introduse din nou, manual, în alte sisteme. În plus, procesarea de extrase bancare și de borderouri de la firmele de curierat duc automatizarea și mai departe. Scenariile pot fi numeroase și variate, SmartBill adresându-se oricărui tip de afacere.
Serviciile SmartBill sunt utilizate, in prezent, de peste 65.000 de clienti, de la PFA-uri, la companii mici si mijlocii, si pana la multinationale, din toate sectoarele de business, precum servicii și comert. Peste 2 milioane de documente sunt emise lunar prin intermediul platformei, iar valoarera acestora depășește 4 miliarde de euro pe an.
Mai multe despre:
#Visma#SmartBill
Pe acelasi subiect: