Firmele estimeaza o crestere moderata a activitatii in toate sectoarele economice pana in aprilie
Managerii companiilor se asteapta pentru perioada februarie-aprilie la cresterea moderata a activitatii in toate sectoarele economice - industrie prelucratoare, comert, servicii si constructii, in raport cu cele trei luni anterioare, conform indicatorului sold conjunctural, a anuntat vineri INS.
Concluziile au fost obtinute prin intermediul unor anchete de conjunctura, in urma estimarilor facute de manageri cu privire la tendintele activitatii economice. Anchetele indica soldul conjunctural, obtinut ca diferenta intre procentajul managerilor care au ales varianta pozitiva a fenomenului si procentajul celor care au indicat varianta negativa.
Managerii din industria prelucratoare preconizeaza pentru urmatoarele trei luni o crestere moderata a volumului productiei (sold conjunctural +12%). Pentru unele activitati se va inregistra o tendinta de crestere in ceea ce priveste estimarea productiei, respectiv fabricarea substantelor si a produselor chimice (sold conjunctural +39%), fabricarea hartiei si a produselor din hartie si fabricarea bauturilor (solduri conjuncturale +35%).
Preturile produselor industriale vor fi stabile (sold conjunctural +5%), ca si numarul de salariati (sold conjunctural 0%).
Si in constructii se va inregistra o crestere moderata a volumului productiei (sold conjunctural +11%) si a stocului de contracte si comenzi (sold conjunctural +7%). Managerii estimeaza o relativa stabilitate a numarului de salariati (sold conjunctural -1%) si o crestere usoara a preturilor lucrarilor de constructii (sold conjunctural +6%).
"In sectorul de comert cu amanuntul, managerii au estimat pentru urmatoarele trei luni tendinta de crestere moderata a activitatii economice (sold conjunctural +13%). Volumul comenzilor adresate furnizorilor de marfuri de catre unitatile comerciale va inregistra, de asemenea, crestere moderata (sold conjunctural +11%). Angajatorii prognozeaza pentru urmatoarele trei luni, relativa stabilitate a numarului de salariati (sold conjunctural 0%). Managerii societatilor comerciale estimeaza ca preturile de vanzare cu amanuntul vor inregistra cresteri pentru urmatoarea perioada (sold conjunctural +26%)", arata Institutul National de Statistica (INS).
Cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaste de asemenea un avans moderat in urmatoarele trei luni (sold conjunctural +6%). Numarul de salariati si preturile vor stagna (sold conjunctural -3%, respectiv 0%).