Aproximativ 30% dintre antreprenori estimează o scădere a afacerilor cu peste 70%. Jumătate cred că angajații ar trebui să se întoarcă la birou, după încetarea stării de urgență
Economie, afaceri, criza
Aproximativ 30% dintre antreprenori estimează o scădere a cifrei de afaceri cu mai mult de 70% în urma instituirii stării de urgenţă, arată datele unui sondaj realizat de Consiliul National pentru întreprinderile Private Mici si Mijlocii (CNIPMMR).
În perioada 14 aprilie - 21 aprilie, CNIPMMR a realizat un sondaj cu privire la efectele muncii la domiciliu şi necesitatea reîntoarcerii personalului în unităţile de producţie.
La întrebarea "Cât de afectat sunteţi de actuala criză?", mai mult de o treime dintre antreprenori (35,8%) spun că sunt afectaţi în foarte mare măsură, iar 28,3% susţin că sunt afectaţi în mare măsură. În schimb, 14,6% dintre antreprenori au menţionat că nu sunt afectaţi, iar 12,4% că sunt afectaţi în mică măsură.
În ceea ce priveşte evoluţia cifrei de afaceri, 30,1% dintre antreprenori estimează o scădere mai mare de 70%, iar 18,1% dintre aceştia între 30% şi 50%, în timp ce 4,1% nu au înregistrat scăderi ale cifrei de afaceri.
Potrivit aceluiaşi sondaj, 37,6% dintre antreprenori consideră că îşi vor reveni în maxim şase luni la nivelul cifrei de afaceri anterior crizei, 29,6% în maxim 12 luni, 25,3% între 1 şi 2 ani, iar 7,5% în mai mult de doi ani.
Totodată, 51,8% dintre antreprenori au menţionat că angajaţii ar trebui să se reîntoarcă în unitate după încetarea stării de urgenţă, 26,1% la începutul lunii mai şi 22,1% după sărbătorile Pascale.
De asemenea, antreprenorii chestionaţi estimează că pot reintegra personalul la nivelul anterior crizei, astfel: 57,5% în maximum trei luni, 20,4% în cel mult şase luni, 8,8% în maximum nouă luni, iar 5,3% în cel mult 12 luni.
În ceea ce priveşte măsurile de prevenţie a răspândirii virusului COVID-19 pe care antreprenorii le pot implementa în cadrul unităţii, antreprenorii au răspuns: măşti de protecţie (82,30%), dezinfectanţi pentru igienizarea suprafeţelor (74,80%), mănuşi de unică folosinţă (61,90%), asigurarea unei distanţe mai mari între spaţiile individuale de lucru (58,40%).
Printre alte măsuri enunţate, 4,4% dintre antreprenori au menţionat: viziere, lucratul în ture, lucratul 1 săptămână la birou/ 1 săptămână acasă, asigurarea transportului angajaţilor cu maşinile companiei, decontarea transportului angajaţilor cu maşinile proprii, "work from home" doar trei ore pe zi.
Întrebaţi care consideră că sunt riscurile neîntoacerii la lucru în următoarea perioadă, cei mai mulţi au spus că principalul risc este scăderea ale cifrei de afaceri (74,80%), pierderea clienţilor (51,80%), reducerea personalului ca urmare a afectării veniturilor (36,30%), încetarea activităţii economice ca urmare a afectării grave a relaţiilor comerciale (35%). De asemenea, scăderea productivităţii muncii a fost menţionată de 27% dintre antreprenori.
Potrivit sondajului, printre efectele pozitive considerate de antreprenori ca urmare a implementării măsurilor de distanţare socială în cadrul întreprinderilor, aceştia au menţionat: digitalizarea administraţiei publice (42,90%), debirocratizarea administraţiei publice (39,40%), digitalizarea întreprinderii (36,70%), îmbunătăţirea comunicării instituţionale (32,30%), identificarea unor noi oportunităţi de business (28,80%) şi identificarea unor noi canale de vânzare (19,90%).
Printre măsurile considerate necesare a fi luate în continuare în domeniul relaţiilor de muncă, antreprenorii au propus: modificarea Codului Muncii astfel încât să permită flexibilitate în ceea ce priveşte derularea contractului de muncă şi muncă la distanţă (77,40%), introducerea unui termen mai mare de notificare în Revisal a modificărilor din contractul individual de muncă (50%), introducerea unui alt sistem de cuantificare a muncii la distanţă care să nu presupună înscrierea în condica de prezenţă (37,20%).
Sondajul a fost derulat în perioada 14.04 - 21.04.2020 şi antreprenori au fost în proporţie de 63,3% microîntreprinderi, 19,9% întreprinderi mici, 10,1% întreprinderi mijlocii şi 6,7% alte forme de organizare.
Întrebaţi câţi salariaţi sunt încadraţi în societatea lor, aceştia au menţionat: 65,9% au mai puţin de 9 salariaţi, 23,9% au între 10 şi 49 de salariaţi şi 10,2% au peste 50 de salariaţi. În ceea ce priveşte domeniul de activitate al respondenţilor, acesta este în proporţie de 67,7% servicii, 17,3% comerţ şi 15% producţie.
Pe acelasi subiect: