A treia companie americană care atinge valoarea de un trilion de dolari și depășește Apple
Wall Street
Indicele Nasdaq al Bursei de pe Wall Street a atins un nivel record, în timp ce capitalizarea bursieră a Microsoft a depăşit pragul de 1.000 de miliarde de dolari, scrie Wall Street Journal.
Rezultatele financiare dezamăgitoare ale conglomeratului 3M au afectat evoluţia indicelui Dow Jones Industrial Average şi au limitat câştigurile indicelui Standard and Poor's 500.
În deschiderea şedinţei Bursei de la New York, indicele Nasdaq a atins nivelul record de 8.150,85 puncte, în timp ce Dow Jones Industrial Average a scăzut la 26.426,37 puncte, iar S&P 500 a urcat uşor, până la 2.928,99 puncte, scrie Agerpres.
Capitalizarea bursieră a Microsoft a depăşit pentru prima dată pragul de 1.000 de miliarde de dolari, singurele companii care au reuşit până acum această performanţă fiind Apple şi Amazon.
Profitul trimestrial al Microsoft a depăşit estimările analiştilor de pe Wall Street, datorită creşterii solide pe segmentul de cloud, unde vânzările au ajuns la zeci de miliarde de dolari.
Acţiunile Microsoft au urcat cu 5,1% după publicarea rezultatelor, la 131,37 dolari. Anul acesta, titlurile Microsoft au crescut cu aproximativ 23%.
Veniturile trimestriale totale ale Microsoft au urcat cu 14% în primul trimestru din acest an, la 30,57 miliarde de dolari, depăşind estimările analiştilor, care se aşteptau la 29,84 miliarde de dolari. Profitul net a crescut în primele trei luni din 2019 la 8,81 miliarde de dolari, sau 1,15 dolari per titlu, de la 7,42 miliarde de dolari, sau 0,96 dolari pe acţiune în urmă cu un an.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS