"Eu cred ca, fata de anii ’90, cand Romania avea nevoie de FMI ca de aer si FMI ne dadea indicatii foarte precise cum sa facem restructurarile, totusi, exista o evolutie a Romaniei si cred ca este un pic exagerat, daca nu chiar prea mult, sa reunim Parlamentul in sedinta comuna ca sa-i dam posibilitatea lui Dominique Strauss-Kahn sa se adreseze" , a afirmat Calin Popescu Tariceanu.

 

"Eu cred ca noi ne facem treaba tocmai accelerand aceasta procedura, au fost dezbateri, dar cred ca interlocutorul firesc al FMI trebuie sa fie Guvernul si nu Parlamentul. (...) In conditiile acestea, mie mi se pare ca noi facem un gest excesiv, care ne pune intr-o situatie de tara din aceasta de lumea a treia, asa, oarecum; vine Fondul, se strange tot Parlamentul si stam cu totii", a continuat fostul premier.

Conform stenogramei sedintei BP de marti, 16 martie, subiectul privind doleanta BNR ca presedintele FMI sa se adreseze Parlamentului a fost prezentat de presedintele Camerei, Roberta Anastase, care a precizat ca exista o informare de la Banca Nationala in acest sens.

"Aveti o informare in mapa, solicitare venita de la Banca Nationala, care este de competenta Birourilor permanente comune, pentru ca reprezentantul Fondului sa se adreseze plenului reunit al celor doua Camere. Aceasta era o alta tema pe care vroiam sa v-o adresez, pe 30, eventual. Eu i-am propus domnului Geoana, poate facem maine o sedinta de Birou permanent comun, tocmai pentru ca sa aiba si ei programul acesta. Astept inca raspunsul de la domnul Geoana", a spus Anastase, citata de Mediafax.

Liderul deputatilor PNL a comentat subiectul ridicand o problema de procedura sesizata de deputatul Ovidiu Gant, privind posibilitatea presedintele FMI se poate adresa Parlamentului reunit.