Romanii renunta la rasfaturile alimentare. Pe se duc cei mai multi bani
Cheltuielile romanilor pe alimente au scazut cu 2% in primul semestru al acestui an. In schimb, am alocat sume mai mari pentru bauturile non-alcoolice si pentru bere, in medie cu 5%, potrivit unui studiu al companiei de cercetare de piata GfK Romania.
In intervalul analizat consumul casnic de bunuri de larg consum a crescut cu 2%, in moneda nationala, comparativ cu perioada similara a anului precedent, potrivit GfK.
"Dupa un an 2011 in care inflatia a avut un impact puternic asupra evolutiei cheltuielilor gospodariilor din Romania si a adus scaderi volumice cu precadere pentru segmentul de produse alimentare, observam in continuare o tendinta negativa pentru aceste produse. In primele sase luni, valoarea cheltuita pentru alimente a scazut cu 2%, in timp ce cheltuielile pentru bauturi non-alcoolice si bere au crescut cu 5%. Dupa o perioada cu scaderi puternice inregistrate si in segmentul produselor de ingrijire personala si a locuintei, valoarea cheltuita a inceput sa aiba evolutii pozitive", se arata intr-un comunicat al companiei de cercetare.
Unul dintre produsele alimentare pentru care gospodariile si-au redus cheltuielile in acest an este uleiul de gatit. In 2011 gospodariile au cheltuit pentru aceasta categorie cu pana la 40% mai mult comparativ cu 2010, in timp ce in primele sase luni se inregistreaza o scadere valorica de pana la 9% si un volum in regres cu 6%.
Alte categorii care inregistreaza valori negative sunt tabletele de ciocolata si iaurtul cu fructe. Volumele de cafea macinata si prajita continua sa scada, in timp ce valoric evolutia ramane pozitiva, cu un numar constant de consumatori.
Dintre produsele de ingrijire personala pentru care s-au observat cresteri volumice se numara samponul de par, sapunul de toaleta si deodorantele, in timp ce categorii precum pasta de dinti si detergentul de spalat rufe au avut evolutii constante.
"Comertul modern continua sa castige teren in fata celui traditional, atragand in primele sase luni ale anului 49% din totalul cheltuielilor gospodariilor din Romania pentru produse de larg consum, in crestere cu doua puncte procentuale fata de perioada similara a anului precedent. Buticurile si magazinele alimentare au atras aproape 36% din totalul cheltuielilor pentru produsele din categoria FMCG comparativ cu 37% in perioada precedenta. Ritmul de scadere s-a redus in contextul in care in prima jumatate de an din 2011 comparativ cu perioada similara din 2010, aceste formate au pierdut 3 puncte procentuale in valoare", se spune in comunicat.
In structura comertului modern, supermarketurile acopera 16% din valoare, pozitie consolidata si prin restructurarea unui magazin de tip discount in supermarket.
In ceea ce priveste hipermarketurile, acestea au castigat la randul lor un punct procentual in prima jumatate a anului, rata de crestere fiind la mai putin de jumatate din cea inregistrata in primele sase luni din 2011.
Principalul motor de crestere in cazul formatelor comertului modern ramane numarul mai mare de cumparatori, aceasta tendinta fiind consolidata si prin continua expansiune teritoriala a marilor lanturi de retail, arata autorii studiului.
"Prima jumatate a anului aduce insa si cresteri ale frecventei de cumparare la nivel de canale, aceasta dupa o perioada in care numarul de acte de cumparare a scazut constant de la an la an. Frecventa mai mare de cumparare este insotita insa de o loialitate mai mica fata de retaileri la nivel de total bunuri de larg consum, ceea ce confirma trendul de «shopping around». Odata cu expansiunea formatelor comertului modern, observam cresteri puternice si pentru produsele marca privata. Acestea au castigat 3 puncte procentuale in primele sase luni, acoperind 11% din piata bunurilor de larg consum in valoare, in detrimentul marcilor nationale. La nivelul numarului de cumparatori, 9 din 10 gospodarii au achizitionat cel putin o data produse marca privata in prima jumatate a anului 2012, in timp ce valoarea platita in medie pentru aceste produse a crescut cu mai mult de 30%", se spune in comunicat.
Studiul are la baza informatii obtinute prin monitorizarea consumului casnic a aproximativ 90 de categorii de produse de larg consum, pe un esantion de 2.200 gospodarii, reprezentativ la nivel national.
GfK este una dintre cele mai mari companii de cercetare de piata din lume, fiind prezenta pe piata locala din 1992.
Am baut cu 4% mai multa bere in primele sase luni
Consumul de bere din Romania a inregistrat pe primul semestru o crestere in volum de 4% fata de perioada similara a anului trecut, insumand astfel 8,3 milioane de hectolitri, a anuntat astazi si Asociatia Berarii Romaniei.
"Iata ca dupa o lunga perioada in care piata berii a fost profund marcata de un context economic nefavorabil, mai exact la patru ani de la declansarea recesiunii, se inregistreaza prima crestere. Aceasta evolutie se datoreaza unui cumul de factori care a generat la nivel de piata reluarea unui trend pozitiv. Astfel, temperaturile ridicate si Campionatul European de fotbal au reusit sa creeze un context favorabil revenirii unor obiceiuri de consum pe care perioada de criza le modificase intr-o mare masura", a declarat intr-un comunicat Hezy Ovadia, presedintele Asociatiei Berarii Romaniei.
Peste 98% din cantitatea de bere consumata in Romania este asigurata din productia interna, piata berii inregistrand cel mai mic nivel al importurilor din industria alimentara.
Puternic lovita de criza economica, care a indus o scadere majora a puterii de cumparare a romanilor, piata berii s-a confruntat incepand din 2008 cu o contractie importanta la nivelul consumului, scaderea cumulata in anii 2009 si 2010 atingand 16%.
Perioada de acalmie din 2011, cand piata a dat semne de stabilizare, a fost inlocuita in chiar primele trei luni ale anului 2012 de reluarea declinului.
Scaderea consumului de bere la nivelul pietei a avut in cei patru ani de recesiune implicatii negative la nivelul intregii industrii. Astfel, in doar trei ani, numarul locurilor de munca generate de industria berii la nivelul intregii economii, direct si indirect, s-a redus cu de 21%, scazand de la 96.400, la 76.000.
In 2011, volumul total al pietei berii a atins 17 milioane de hectolitri, mentinandu-se la nivelul anului precedent. Consumul de bere pe cap de locuitor in 2011 a fost de 89 litri.
Pe acelasi subiect: