Planurile Guvernului cu Hidroelectrica: listare pe bursa in cel mult 4 luni dupa iesirea din insolventa
Guvernul a promis FMI ca va publica prospectul de vanzare pe bursa a 10% din actiunile Hidroelectrica in maximum trei luni dupa ce compania va iesi din insolventa si ca oferta va fi lansata o luna mai tarziu.
Planul avut in vedere de Guvern pentru listarea Hidroelectrica a fost anexat la scrisoarea de intentie transmisa Fondului Monetar International (FMI) in urma misiunii de evaluare din luna august, scrie Mediafax.
Listarea la bursa a Hidroelectrica era programata pentru cel tarziu la mijlocul lunii octombrie a acestui an, potrivit angajamentelor anterioare ale Executivului.
La 20 iunie, Hidroelectrica a intrat insa in insolventa la solicitarea Consiliului de Administratie, care si-a motivat cererea prin scaderea cifrei de afaceri si cresterea datoriilor pe fondul unui "dezastru de management" si al secetei din 2011.
Anul trecut, Hidroelectrica a livrat "baietilor destepti" energie de 1,52 miliarde de lei (360 milioane de euro), in scadere cu 300 de milioane de lei fata de 2010, contractele bilaterale reprezentand jumatate din vanzarile companiei de stat in anul trecut.
"Intr-un interval de trei luni dupa ce Hidroelectrica va iesi din procedura de insolventa vom publica prospectul de privatizare, cu intentia de a lansa IPO (oferta publica primara-n.r.) o luna mai tarziu", se arata in documentul transmis FMI.
Listarea Hidroelectrica va fi realizata printr-o majorare a capitalului companiei. Fondul Proprietatea detine 19,94% din actiunile Hidroelectrica si isi va putea mentine participatia daca va subscrie 2,49% din titlurile emise in cadrul majorarii de capital.
In documentul transmis FMI, Guvernul si-a luat si angajamentul de a vinde pe bursa de profil OPCOM cantitatea de electricitate devenita disponibila in urma renegocierii sau rezilierii contractelor bilaterale. Hidroelectrica este mentinuta pe lista companiilor pentru care va fi numit un manager privat.
In vara acestui an, premierul Victor Ponta afirma ca Hidroelectrica va reveni pe piata normala a energiei in toamna acestui an. Reprezentantul administratorului judiciar al Hidroelctrica, Remus Borza, a declarat ca iesirea din insolventa a Hidroelectrica in aceasta toamna, asa cum unii "trambiteaza triumfalist", nu este posibila, un termen realist fiind luna iunie 2013.
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS