Mobius: Moneda unica va continua sa existe, iar Europa va iesi mai puternica din criza. Adoptarea euro va fi benefica pentru Romania
Adoptarea euro va presupune o disciplina benefica pentru Romania si implica reforme pentru reducerea preturilor si sustinerea competitivitatii, a declarat presedintele executiv al grupului Templeton Emerging Markets, Mark Mobius, la emisiunea “Dupa 20 de ani”, difuzata duminica la ProTV.
"Euro are un viitor nemaipomenit si ar fi foarte bine ca Romania sa treaca la euro, sa adopte moneda euro. Orice tara este capabila sa adopte moneda euro, insa acest lucru va presupune o disciplina benefica pentru tara, astfel ca atunci cand oamenii sugereaza ca Grecia ar trebui sa paraseasca zona euro nu inteleg de fapt ce se intampla. Daca Grecia vrea sa devina competitiva, cu un euro puternic, trebuie sa isi reduca preturile", a declarat Mobius, potrivit Mediafax.
El apreciaza ca euro va continua sa existe, sustinut de dezbaterile si reformele implementate de tarile din Uniunea Europeana, iar la finalul crizei Europa va deveni mai puternica. Mobius a spus, totodata ca nu crede intr-o criza globala si ca foarte multe din discutiile despre o criza globala sunt inventate.
Statele emergente din Europa Centrala si de Est au devenit tot mai reticente in privinta adoptarii euro in ultimii trei ani, odata cu dezvoltarea crizei datoriilor de stat. Desi zona euro este principala piata de desfacere pentru exportatorii din statele est-europene, care isi vand peste jumatate din marfa in spatiul monetar, sapte dintre cele 10 state intrate in UE dupa 2004, inclusiv Romania, nu au adoptat inca moneda unica.
In Romania, autoritatile vor definitiva dupa alegerile parlamentare din decembrie strategia privind adoptarea monedei euro, tinta indicativa fiind in prezent anul 2015.
Franklin Templeton activeaza in Romania din septembrie 2010, de cand a preluat administrarea Fondului Proprietatea, fond care detine in prezent participatii la companii precum OMV Petrom (20,1%), Hidroelectrica (19,9%), Romgaz (15%), Nuclearelectrica (9,7%), Transgaz (15%), Complexul Energetic Oltenia (21,5%), Alro (10,2%) si BRD (3,6%).
Urmariti mai jos intreaga emisiune:
Pe acelasi subiect:
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS