Ambasadorul Frantei, Henri Paul, a declarat ca distinctia se acorda "in numele presedintelui Republicii Franceze, Nicolas Sarkozy", pentru rolul pe care Mugur Isarescu l-a jucat in integrarea Romaniei in UE, pentru locul pe care guvernatorul BNR il ocupa in guvernanta economica europeana si "pentru toate meritele personale" ale acestuia.

Isarescu a primit distinctia multumind sefului statului francez.

"Ma onoreaza decizia presedintelui Republicii Franceze, domnul Nicolas Sarkozy, de a-mi acorda insigna de ofiter al celui mai prestigios ordin al Frantei. V-as fi recunoscator, domnule ambasador, daca i-ati transmite presedintelui Frantei intreaga mea gratitudine", a spus Isarescu.

El i-a multumit, de asemenea, ambasadorului pentru primire si pentru ceremonia organizata.

"Daca am inteles bine, inalta distinctie este acordata nu doar pentru cariera mea in slujba tarii mele, ci si Bancii Nationale a Romaniei, a carei politica monetara a facut ca Romania sa nu se confrunte cu o criza financiara. Va rog sa primiti, domnule ambasador, recunostinta mea si a echipei Bancii Centrale a Romaniei pentru aceste aprecieri", a mai spus Isarescu.

Guvernatorul BNR a fost insotit, la ceremonie, de numerosi colegi din BNR si din diverse banci, oameni politici si oameni de cultura.

Au fost prezenti, printre altii, Adrian Vasilescu, Daniel Daianu, Lucian Croitoru, Florin Georgescu, Bogdan Olteanu, Radu Vasile, Ioan Mircea Pascu, Teodor Melescanu, Ion Caramitru, Radu Beligan, Horia Roman Patapievici, Ilie Nastase, Guy Poupet, Dinu Marin, Mariana Nicolescu, Sorin Popa si Nicolae Danila.

De asemenea, Isarescu a fost insotit de membrii familiei, de care a fost nedespartit in timpul ceremoniei. El s-a lasat fotografiat pentru presa minute in sir alaturi de copiii sai – Lacramioara si Costin, veniti impreuna cu partenerii lor – si de sora lui, Verona Croitoru.

De altfel, trimiterile la familie, dar si la influenta franceza asupra acesteia, au fost frecvente in declaratiile lui Isarescu: "In familia mea, din zona Valcei, Franta era ades prezenta. Nu pot uita povestirile bunicului, veteran de la Marasesti, purtand cu mandrie o mustata a la Napoleon al III-lea, si care, fascinat de figura generalului Berthelot, ii evoca contributia la refacerea armatei romane in timpul Primului Razboi Mondial. Tot asa cum nu pot uita ca pe noptiera tatalui meu era mereu Le Petit Larousse, editie 1936, cu foita, tom pe care il deschideam mereu cu respect si care ma introducea in alta lume decat cea pe care o vedeam eu in Romania anilor '50".

Guvernatorul s-a referit apoi la copilaria sa, vorbind despre cartile lui Alexandre Dumas, Jules Verne, Victor Hugo si filmele vazute la cinematograf cu Gerard Philipe, Jean Marais, Fernandel sau Bourvil.

N-a lipsit din amintirile guvernatorului piesa "Rinocerii" a lui Ionescu, jucata la Bucuresti de Radu Beligan in 1968. "O reprezentatie ce nu poate fi uitata", a spus Isarescu, urmarit din multime de insusi Beligan.

Guvernatorul BNR a vorbit si despre sistemul monetar. Astfel, "insuficienta activelor de rezerva sigure", problema majora in viziunea sa, i-a oferit guvernatorului prilejul de a povesti despre lucrarea de diploma de la absolvirea ASE.

"Retin formularea «irigatie in timp de potop» (expresie a jurnalistilor francezi pentru a descrie, in anii '70, crearea drepturilor speciale de tragere - n.red.) intrucat cu aceasta a fost taxata si lucrarea mea de diploma pentru absolvirea Academiei de Studii Economice, in care sustineam necesitatea unui activ de rezerva sigur si controlabil de catre comunitatea internationala. Comisia de examinare a apreciat lucrarea ca fiind inoportuna si nefundamentata – o irigatie in timp de potop - si a propus initial neacordarea notei de trecere. Dupa multe emotii si o lunga argumentatie, am primit nota de trecere. Am inteles mai bine cate fatete are o problema monetara internationala", a spus Isarescu.

Nu in ultimul rand, Isarescu si-a evocat pasiunea pentru viticultura si vinuri. "Un vin bun se face tot atat de greu ca si o politica monetara buna", a fost concluzia guvernatorului BNR, pe care a detaliat-o ulterior, spunand ca "politica monetara trebuie sa fie echilibrata precum vinul".

"Daca se poate reprosa ceva unui vin de multe ori este dezechilibrul intre componentele sale (…) Si politica monetara trebuie sa fie in primul rand echilibrata", a comentat Isarescu, ciocnind cate un pahar de sampanie cu fiecare dintre cei prezenti.

Henri Paul: Multumita politicii inspirate a BNR, Romania nu a cunoscut o criza financiara

Ambasadorul Frantei la Bucuresti, Henri Paul, a declarat, vineri seara, cu ocazia decorarii lui Mugur Isarescu, guvernator al BNR, ca multumita politicii inspirate a Bancii Nationale, Romania nu a cunoscut o criza financiara.

"BNR a exercitat si exercita un control vigilent asupra sectorului bancar, gestionand in mod functional rezervele minime obligatorii ale bancilor, atat in cantitate cat si in calitate ceea ce a permis mentinerea in cursul crizei a lichiditatii pietei interbancare. Multumita acestei politici inspirata, Romania nu a cunoscut criza financiara spre deosebire de alte tari", a spus Henri Paul.

El a tinut sa sublinieze de asemenea "modul pragmatic in care BNR gestioneaza dobanda sa de politica monetara pentru a stimula bancile sa-si diminueze dobanzile si sa inlesneasca finantarea economiei".

"Criza financiara si economica, pe care nu am depasit-o inca, trebuie sa ne deschida cu adevarat ochii: cresterea de maine nu poate fi construita pe aceleasi baze ca cele pe care s-a construit cresterea din trecut", a comentat Henri Paul.

El a adaugat ca "pietele nu pot face legea" si ca este necesara o supraveghere a acestora "pentru a evita excesele si a preveni vulnerabilitatile" identificate pe perioada crizei.

"Dati-mi voie sa salut politica urmata de BNR, care permite intreprinderilor noastre sa aiba predictibilitatea si vizibilitatea necesare", a spus Henri Paul.

Ambasadorul a apreciat ca aceasta politica a fost sustinuta de FMI si de Uniunea Europeana si a reamintit ca rezervele Bancii Nationale sunt astazi la un nivel ce a permis decizia de a nu mai trage ultima transa a imprumutului convenit.

Legiunea de Onoare este cea mai inalta distinctie acordata de statul francez.

Mugur Isarescu s-a nascut pe 1 august 1949 la Dragasani, judetul Valcea, este casatorit si are doi copii.

In septembrie 1990, Isarescu a fost numit de primul guvern democratic ales dupa caderea comunismului in functia de guvernator al BNR si a ocupat aceasta functie pana in prezent, cu o singura intrerupere, in perioada in care a fost premier.

Isarescu a fost numit premier in decembrie 1999 si a revenit guvernator al BNR in decembrie 2000.