Volkswagen negociază preluarea grupului francez de închirieri auto Europcar
Europcar
Volkswagen AG este în negocieri pentru preluarea grupului francez de închirieri auto Europcar Mobility, într-o tranzacţie care-i va permite producătorului auto german să-şi capitalizeze mai bine flota, au declarat, pentru Reuters, surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
Discuţiile vin într-un moment în care Europcar se confruntă cu dificultăţi din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19), care a afectat călătoriile pe plan global şi a redus cererea pentru închirierea de maşini.
Ar fi o schimbare de direcţie pentru Volkswagen, care, în 2006, a vândut Europcar firmei de investiţii Eurazeo SE, contra sumei de 3,32 miliarde de euro.
Discuţiile sunt în stadiu preliminar şi un acord este nesigur, ţinând cont de efectul financiar al pandemiei asupra Europcar, susţin sursele citate de Reuters, potrivit Agerpres.
Europcar, a cărei capitalizare de piaţă se ridică la 390 milioane de euro, şi care avea o datorie netă de peste un miliard de euro la 31 martie 2020, este o ţintă de preluare atractivă pentru firmele de private equity, inclusiv Apollo Global Management Inc (APO.N), adaugă sursele.
Volkswagen, Apollo şi Eurazeo, care deţine în prezent aproape 30% din Europcar, nu au dorit să comenteze informaţia.
Europcar speră să evite soarta rivalei din SUA - Hertz Global Holdings Inc - care s-a plasat sub protecţia Legii falimentului în mai.
Luna trecută, Europcar a anunţat că şi-a asigurat un pachet de finanţare de 307 milioane de euro, pentru gestionarea activităţii pe perioada crizei, din această sumă 220 milioane de euro fiind garantaţi în proporţie de 90% de statul francez.
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS