Vanzarile de autovehicule, pe un trend ascendent in primele opt luni, pana la 75.300 de unitati
Vanzarile de autovehicule au crescut in Romania, in primele opt luni din acest an, cu 16,8%, pana la 75.288 unitati, fata de acelasi interval din 2014. Trendul este sustinut in continuare de achizitiile realizate de persoanele juridice, cu o pondere de 74% din total, potrivit APIA.
Pe ansamblul pietei, din totalul livrarilor de autovehicule (autoturisme + vehicule comerciale), autoturismele au inregistrat un salt, in august, de 14,3%, reprezentand 82% din total (61.500 unitati).
"In continuare, vanzarile pe piata din Romania sunt sustinute de achizitiile realizate de persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind, in primele 8 luni din 2015, de 74%, in continua scadere fata de situatia din urma cu trei luni, cand ponderea era de 81%. Aceasta evolutie se justifica prin impactul Programului Rabla, care incepe sa-si consume efectul de asteptare si acumulare a cererii din primele 4 luni ale anului, astfel ca volumele inregistrate pe segmentul persoanelor fizice sunt luna de luna tot mai mici (38% in luna mai, 31% in luna august), desi tichetele disponibile prin Programul Rabla sunt inca suficiente (14.000 rezervari la jumatatea lunii august, din 25.000 disponibile)", noteaza APIA.
Pe segmentul autovehiculelor rulate, in primele opt luni din 2015, acestea au consemnat un avans de 12,7%, comparativ cu perioada similara din anul precedent, respectiv circa 157.000 de unitati, in 2015, fata de aproximativ 140.000, anul trecut.
La capitolul productie nationala, in august 2015, s-au inregistrat 4.732 de autovehicule, cu 19,7% mai putine decat luna similara din 2014. Per total, in perioada ianuarie - august 2015, productia totala de autovehicule s-a situat la 256.571 de unitati, in crestere cu 1,8% fata de perioada similara din anul precedent.
Dintre acestea, 223.337 unitati au fost produse de Dacia si 33.234 de Ford. Volumele cele mai mari le-au inregistrat modelele Dacia Duster (105.394 unitati, +3,7%), urmate de Dacia Logan (52.075 unitati, - 6,3%), Dacia Sandero (40.721 unitati, + 35,6%), Ford B-MAX (33.234 unitati, - 13,8%) si Dacia Logan MCV (25.147 unitati, - 4,5%).
In primele opt luni, au fost exportate din Romania 237.773 de autovehicule, mai mult cu 2,4% fata de perioada similara din 2014.
Cel mai exportat model a fost Dacia Duster (103.545 unitati), urmat de Dacia Logan (39.526 unitati), Dacia Sandero (37.467 unitati), Ford B-MAX (33.092 unitati) si Logan MCV (24.143 unitati). Practic, circa 93% din productia nationala realizata in intervalul ianuarie - august a fost exportata, pondere similara cu cea care se inregistra anul trecut in aceeasi perioada.
In functie de tipul de combustibil, autoturismele diesel continua sa domine piata cu o pondere care, la opt luni, ajunge la 54%, in continua scadere de la inceputul anului 2015, dupa ce, in ianuarie, motorizarile diesel reprezentau 67,4% din piata).
Potrivit APIA, pe plan european se observa, de asemenea, cresteri consistente ale livrarilor de autovehicule, in august 2015 fata de august 2014, majoritatea statelor membre UE inregistrand, la opt luni, majorari importante pe segmentul de autoturisme, astfel: Germania (+ 5,6%), Marea Britanie (+ 6,7%), Franta (+ 5,9%) si Italia (+ 15%).
VOYO

RON
RON
RON
RON
(P) iBani. Piața imobiliară după majorarea TVA. Sfaturi pentru cei interesați să cumpere o locuință nouă
”Incont”, site-ul Știrile Pro TV de informații economice și educație financiară, a devenit ”iBani”
România, departe de zona euro. Analist: Probabil ne ducem spre 2030 cu adoptarea monedei unice
Popa, CFA România: Într-o lume fără pensii private ar trebui să ne aşteptăm la o pensie de 32% din ultimul salariu
Siemens Energy anunţă concedieri masive pentru a-şi majora profitul. Compania are mii de angajați în România
Cu trenul de la Paris la Viena sau de la Zurich la Barcelona. Pandemia reînvie cursele feroviare de noapte în Europa
(P) De ce aleg românii să joace la pariuri
(P) Tot ce trebuie să știi despre vigneta Ungaria și prețul acesteia
Digitalizarea departamentului HR - un subiect în trend chiar și pentru companiile de IT
Huawei dezminte zvonurile privind vânzarea brandurilor premium de smartphone P şi Mate
Cum vom lucra în 2021: 60% dintre companii vor să reînceapă munca de la birou din luna martie. Mai mult de jumătate au tăiat programele de training şi pe cele de wellbeing
Două treimi din forţa de muncă existentă la nivel global lucrează de acasă, însă unul din trei angajaţi folosește propriul calculator pentru a-şi desfăşura activitatea 
Invață să ții sub control cheltuielile de sărbători. Cum funcționează cardul de cumpărături
Moneda euro la 20 de ani. Cea mai importantă realizare macro-economică a secolului trecut a supraviețuit marii crize mondiale, dar rămâne un colos handicapat de propriile slăbiciuni
UE pregătește măsuri de urgență, în cazul unui ”no deal” cu Londra, din ianuarie. Domeniile vizate: pescuitul şi transportul rutier şi aerian
Explozie la gazoductul din Ucraina care asigura gazele pentru Europa. Ce se întâmplă cu livrările de gaze rusești spre continent




RSS